Apostolii apocalipsei financiare: cele mai şocante 12 citate despre criză

Autor: Radu Racu 03.10.2011

Presa occidentală aduce în atenţie din ce în ce mai des ideea unui colaps iminent în Europa, pe fondul crizei datoriilor suverane pornite de Grecia, care a atras acum mai mulţi giganţi financiari. Blogul The Economic Collapse a reunit cele mai şocante citate despre situaţia actuală a economiei mondiale, de la oameni de afaceri sau politicieni aflaţi în mijlocul evenimentelor.


1. George Soros (foto): "Pieţele financiare îndreaptă lumea spre o altă Mare Depresie, cu efecte politice incalculabile. Autorităţile, mai ales cele din Europa au pierdut controlul situaţiei".


2. Mohammed El-Erian, CEO al fondului de investitii PIMCO, despre băncile franceze: "Clienţii mari de pe retail, alături de clienţii instituţionali şi cei de pe investiţii vor părăsi băncile. Europa va fi aruncată într-o criză în toată regula care agravează criza datoriilor suverane şi umbreşte semnificativ perspectivele economiei globale".


3.Attila Szalay-Berzeviczy, director la divizia de investiţii a UniCredit: "Singura întrebare este cât timp vor mai putea acţiunile zadarnice al BCE şi UE să susţină starea Greciei"


4. Stefan Homburg, directorul Institutului German pentru Finanţe Publice: "Euro se apropie de sfârşitul urât. Colapsul Uniunii Monetare pare acum inevitabil".


5. Nigel Farage, parlamentar european: "Cred că ce e mai rău abia urmează să se întâmple iar preţul aurului va urca la un nivel la care acum nu ne putem imagina"


6. Carl Weinberg, economist-sef la High Frequency Economics: "Teza noastră e că Grecia cade în câteva săptămâni".


7. Alan Brazil, strateg la banca Goldman Sachs: "Nu poţi rezolva problema unei datorii cu datorii şi mai mari"


8. Juan Somavia, directorul Organizaţiei Internaţionale a Muncii: "Numărul actual al şomerilor de 20 de milioane de persoane s-ar putea dubla în statele G20 până la finalul anului 2012"


9. Josef Ackerman, CEO Deutsche Bank: "Este un secret la vedere că numeroase bănci europene nu vor rezista din cauza expunerii pe datoriile suverane "


10. Alastair Newton, analist la banca japoneză Nomura: "Posibilitatea unei rupturi a zonei euro până la finalul anului este mai mare acum decât a fost vreodată de la începerea crizei financiare"


11. Ann Barnhardt, director la fondul de investiţii Barnhardt Capital Management: "Totul s-a terminat! Tot ce se poate întâmpla e ca TOTUL să se prăbuşească. Şi dacă vă gândiţi că o să se întâmple fără un război la scară largă, vă înşelaţi".


12. Lakshman Achuthan, ECRI: "Când vorbim de recesiune, asta însemană că e un proces care se autosusţine, ceea ce înseamnă că poţi să ţipi sau să completezi un cec generos, dar nu se va opri".