Guvernul dezminte categoric o remaniere guvernamentală: Nu este de actualitate

Autor: Iulian Anghel 04.10.2011

Guvernul dezminte orice discuţie despre o remaniere guvernamentală şi o consultare cu preşedintele Traian Băsescu în acest sens, dar o face într-un mod de care a uzat mai puţin când a fost vorba despre chestiuni politice: comunicatul de presă.

După ce, duminică seară şi luni, subiectul remanierii a fost intens speculat ca urmare a unei întâlniri între liderii centrali ai PDL şi cei locali, Guvernul a transmis astăzi un comunicat de presă în care susţine că nu există niciun demers instituţional între primul-ministru şi preşedintele României în vederea realizării remanierii guvernamentale: "În consecinţă - spune comunicatul - acest subiect nu este de actualitate.

" Potrivit articolului 85, alineatul 2 din Constituţia României, remanierea se efectuează de preşedinte, la propunerea primului-ministru, aminteşte comunicat al Guvernului, care dezminte o discuţie pe acest subiect între cei doi demnitari.

La finele lui septembrie, preşedintele Băsescu a susţinut că va exista cu siguranţă o remaniere guvernamentală, dar nu a avansat şi o dată.

De-a lungul vremii, între numele vizate pentru o remaniere s-au aflat cele ale miniştilor Gheorghe Ialomiţianu de la Finanţe, Valeriu Tabără de la Agricultură, Ion Ariton de la Economie şi, mai nou, Teodor Baconschi de la Externe.