Gică Popescu şi-a pus numele pe o firmă care va dezvolta hoteluri

Autor: Mirabela Tiron 05.10.2011

Fostul fotbalist Gică Popescu, ale cărui câştiguri din fotbal au fost estimate între 10 şi 20 mil. dolari, a înfiinţat o firmă cu numele Gică Popescu Hotels, acesta fiind primul pas concret pe care l-a făcut în vederea construirii unui hotel de patru stele în Capitală, anun­ţat încă din 2008.

"Demararea lucrărilor de construcţie pentru hotelul din Capitală este programată în martie anul viitor. Investiţia totală se va ridica la 20 de milioane de euro", a declarat Gică Popescu pentru ZF.

El a menţionat că poartă discuţii cu trei firme de construcţii, iar lucrările la hotelul de patru stele ar trebui să se finalizeze în 18 luni începând cu luna martie a anului viitor.

Hotelul va fi dezvoltat pe un teren de aproape 5.000 metri pătraţi pe care îl de­ţine în sectorul 1 al Capitalei. Unitatea va avea 146 de camere şi va fi afiliată la un lanţ internaţional.

Domeniul hotelier

l-a atras şi pe fostul fotbalist Gheorghe Hagi, care de­ţi­ne hotelul de patru stele Iaki din Mamaia, cu 122 de camere, la care s-au bugetat afaceri de 3,2 milioane de euro anul acesta.