Răspunsuri la cinci întrebări pe care probabil vi le-aţi pus în timpul crizei

1. Putem vorbi despre un nou crah financiar?

Pieţele financiare dau senzaţia că se scufundă împreună şi se îndreaptă spre un colaps general, fără a găsi colacul de salvare. În fiecare zi, indicii bursieri continuă să înregistreze scăderi record, iar pesimismul este cuvântul de ordine pentru investitori, analişti şi traderi deopotrivă. Pe buzele tuturor se citeşte tot mai mult termenul de crah bursier, chiar dacă fiecare specialist are propriul său prag dincolo de care economia intră în colaps general. Cei mai vechi îşi amintesc de criza financiară din 1987. Atunci ca şi acum, deficitele fiscale se măreau, inflaţia şi cupoanele obligaţiunilor creşteau, iar preţurile resurselor erau foarte volatile. În 1987, indicele Dow Jones a scăzut într-o singură şedinţă de tranzacţionare cu aproape 23%.

"Crahul bursier este un termen generic care implică de regulă o scădere rapidă pe o perioadă scurtă de timp a preţurilor bursiere, o panică generală cu o dimensiune iraţională în care participanţii încep să vândă active fără deosebire", spune Pascal Quiry, coautor al cărţii de finanţe corporative Vernimmen.

Chiar dacă deocamdată nu putem vorbi de un nou crah bursier, majoritatea analiştilor sunt de acord că bursele se află mai degrabă sub semnul unei pieţe "bear" (piaţă pe un trend descendent) deoarece principalii indici au căzut puternic în ultimele luni.

2. Scăderile puternice de pe pieţe se datorează doar crizei greceşti?

Nu. Criza datoriilor suverane din zona euro şi în particular situaţia din Grecia nu sunt unicul motiv al turbulenţelor de pe pieţele financiare. Conjunctura economică mondială constituie o cauză principală de nelinişte.

De la începutul verii, aproape toate sondajele de opinie efectuate în diverse medii de afaceri şi statisticile economice indică o aterizare forţată a economiilor din întreaga lume. Dealerii de pe pieţe apreciază că economiile stau sub ameninţarea unor evoluţii în formă de W. Mai mult, majoritatea rezultatelor financiare raportate de companii în acest an nu sunt deloc încurajatoare. În consecinţă, marile organizaţii internaţionale au revizuit în scădere estimările de creştere a economiilor.

3. Serveşte la ceva programul BCE prin care se cumpără obligaţiuni guvernamentale?

De la lansarea programului prin care cumpără obligaţiuni guvernamentale, în mai 2010, Banca Centrală Europeană a cheltuit peste 100 miliarde euro pentru intervenţii. Dacă această acţiune nu a fost suficientă pentru a combate spirala crizei, ea s-a dovedit a fi eficientă pe termen scurt şi a permis statelor europene să câştige timp. Anunţată în acelaşi timp cu planul de bailout pentru Grecia, decizia BCE a avut ecou pe pieţele obligaţiunilor, iar titlurile de stat greceşti, italiene şi spaniole pe 10 ani au scăzut brusc. Problema este că fondurile necesare pentru menţinerea acestui program de achiziţii cresc într-un ritm ameţitor, iar acest activism nu este pe placul tuturor membrilor săi, fapt demonstrat de plecările lui Axel Weber şi Jurgen Stark.

4. Ce contribuţie ar putea aduce euroobligaţiunile?

Ideea mutualizării datoriilor suverane ale zonei euro a fost propusă în decembrie 2010 de ministrul italian al economiei, Giulio Tremonti şi de Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrup, sub preşedinţia căruia se adună miniştrii de finanţe ai zonei euro. Mecanismul este relativ simplu şi presupune crearea unei agenţii europene care să emită obligaţiuni guvernamentale comune, ale tuturor statelor din zona euro, pentru a le acoperi nevoile de finanţare în limita a 60% din PIB (rată fixată în Tratatul de la Maastricht prin criteriile de convergenţă). Efectul imediat al emisiunii de obligaţiuni comune ar fi ridicarea poverii de pe umerii guvernelor aflate în mare dificultate bugetară. Randamentele cerute ar fi sensibil inferioare celor existente în prezent pe pieţe.

Partizanii euroobligaţiunilor cer o lansare rapidă a acestora pentru a combate fenomenul de contagiune a crizei datoriilor suverane. Pe de altă parte, statelor evaluate cu ratingul de top AAA, deţinut de economiile puternice şi stabile, nu le convine o astfel de măsură care le-ar creşte dintr-o dată costurile de finanţare. Totuşi, pe termen lung, aceste costuri s-ar putea stabiliza prin crearea unei pieţe a obligaţiunilor de dimensiuni mari (8.600 miliarde dolari) care ar putea concura cu cea americană (9.500 miliarde dolari).

5. Cât de mult pot scădea preţurile acţiunilor băncilor?

Pentru Eric Dupont, de la agenţia de rating Fitch, scăderea cursului majorităţii acţiunilor băncilor este mai degrabă un semn de sfidare deoarece nu are un impact semnificativ asupra capacităţii instituţiilor de a supravieţui crizei cât timp au surse de refinanţare. Cei mai prejudiciaţi de scăderea preţului acţiunilor sunt însă acţionarii. Mai mult, băncile nu pot să îşi majoreze capitalul la un curs foarte jos existent pe piaţă.

Majoritatea specialiştilor consideră că doar o decizie politică puternică şi credibilă la nivel european ar putea stăvili colapsul instituţiilor de credit pe burse.