Copos: Dacă se va face domeniu schiabil cu 80 de hectare de pârtii se va veni la Braşov cu parapanta - VIDEO

Autor: Mirabela Tiron 08.10.2011

"Într-o perioadă de criză profundă, când întreaga planetă Pământ se confruntă cu criză, este important că s-a demrat o investiţie la munte, în Poiană. Se va bloca Braşovul, se va bloca DN1, turiştii vor veni la Braşov cu parapanta, dacă programul din munte se va finaliza până la 24 decembrie", spune George Copos.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Braşovului este demararea şi totodată finalizarea în acest an a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, investiţie care se ridică la 120 mil. lei (circa 28 mil. euro).

"Această investiţie se ridică la nivel mondial, la nivelul marilor staţiuni din lume. Vom avea pentru prima dată în România 80 de hectare de domeniu schiabil, toate pârtiile vor fi acoperite cu zăpadă artificială. Probabil se va lucra şi în 2012 şi în 2013 dar sunt convins că va finaliza până la urmă", spune Copos.

Proiectul este susţinut din fonduri ale Ministerului Turismului şi din bugetul local al Primăriei Braşov. Investiţia prevede lucrări noi şi de reabilitare a domeniul schiabil existent, construirea unui lac de acumulare de 120.000 de metri cubi (lucrările au fost deja demarate) pentru înzăpezirea a 60 de hectare de pârtii, instalaţii de transport pe cablu, dezvoltarea infrastructurii conexe, energie electrică sau telecomunicaţii.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov va fi extins cu încă trei tronsoane de pârtii, iar transportul pe cablu se va prelungi cu două trasee.

În prezent, în staţiunea Poiana Braşov există şapte pârtii de schi (Lupului, Sulinar, Sub Teleferic, Drumul Roşu, Kanzel, Stadion, Bradul), trei feluri de instalaţii pe cablu (telecabina Kanzel şi Capra Neagră, telegondola Postăvarul Expres) şi cinci teleschiuri.