Haosul de pe terenul Educaţiei care dă bine pe hârtie

Autor: Elena Gîrlea 09.10.2011

De aici de unde mă aflu eu şi privesc lucrurile, adică din miezul lor cel mai fierbinte, măsurile ministerului Educaţiei par încropite pe genunchi, sunt haotice şi afectează calitatea procesului instructiv-educativ.

Pentru cei care nu sunt la curent, în acest an şcolar sunt obligatorii testele iniţiale la toate materiile, cu subiecte concepute după modelele oferite pe site-ul edu.ro, cu note care nu se vor trece în catalog şi nici măcar nu se vor comunica elevilor la clasă - decât ca medie generală, rezultatul obţinut putând fi cunoscut doar individual, dacă elevul vine cu un părinte să solicite acest lucru profesorului.

Aceste teste de evaluare iniţială sunt obligatorii chiar şi pentru materiile care nu au mai fost predate şi în urma lor profesorul trebuie să prezinte directorilor, profesorilor metodişti şi inspectorilor un plan de măsuri remediale. Or ce poţi evalua/remedia dacă nici nu ai început să predai materia respectivă?

În plus, programarea testelor şi a recapitulărilor aferente se bate cap în cap cu prevederile planificării semestriale/anuale a materiei, venite şi ele de la acelaşi minister al Educaţiei.
Se pierd 2-3 săptămâni ore care aveau alocat în mod normal un alt conţinut, profesorii se văd puşi în situaţia de a comprima materia în condiţiile în care oricum nu au timp suficient pentru parcurgerea ei.

În fine, fiecare cadru didactic are, pe lângă orele de la catedră, de elaborat planificări, teste şi bareme, de corectat testele de la 5 până la 18 clase (a se înmulţi cu 25-36 de elevi), de sintetizat şi interpretat rezultatele, de întocmit planuri cu măsuri remediale pe baza acestor analize… Toate acestea fără a vedea vreo urmă în catalog ori a înţelege măcar unde este utilitatea. Şi fără a mai pune la socoteală că deja ar trebui ca la fiecare materie elevii să aibă cel puţin o notă, altfel se cheamă că profesorii nu îşi fac datoria. La un calcul elementar, ajungem la concluzia că pentru profesori a dormi devine un lux pe care şi-l permit pe riscul lor.

În ceea ce priveşte relevanţa testelor pentru examenul de bacalaureat - în cazul materiilor care sunt şi probe de bac - aceasta este nulă. Ar fi fost interesant dacă testarea ar fi avut 3 ore şi subiectele ar fi acoperit toată programa şi ar fi avut structura celor de la bac, dacă punctajele acordate ar fi fost măcar apropiate. Or ce să înţelegi, dacă un item evaluat la bac cu 2 puncte, are la testul iniţial 8 puncte? Nu cumva elevii sunt grav induşi în eroare în privinţa nivelului lor de pregătire şi a capacităţii lor de a promova examenul?

Aici, pe teren, în miezul lucrurilor, noi ne punem multe întrebări şi avem multe mirări. Pe hârtie, nu se vrea decât statistică. Pe hârtie se lucrează cu cifre, profesorii sunt îngropaţi în alte multe hârtii, în multe forme fără fond. Se cere centrarea demersului educativ pe elev - lucru cum nu se poate mai firesc şi nicidecum nou - şi aplicarea unor metode activ-participative la ore, dar programa a rămas atât de încărcată, încât numai cu un profesor-magnetofon poate fi parcursă în timpul dat.

Până la urmă, eu văd tot mai multe forme fără fond în educaţie: când apare la TV, dl. Funeriu se înarmează cu dicţionare şi ne dăscăleşte părinteşte că este o chestiune de decenţă să le mai şi deschidem, inventează cuvinte noi, ţine discursuri de veritabil om politic fără să spună ceva, vorbeşte de pildă despre gradaţii de merit care recunosc şi recompensează eforturile câtorva profesori, uitând să spună că de câţiva ani acestea nu s-au concretizat nici măcar într-o bucată de hârtie, darmite în procente considerabile în plus la salariu! Ne bate indirect obrazul, aducându-ne aminte ce nobilă misiune avem şi probabil se întreabă cum de nu ne ajunge. Ne cere să avem răbdare în privinţa salariilor decente din care chiar să putem trăi!

Prof. Adrian-Dan Enache a tratat din toate punctele de vedere problema testelor iniţiale în informarea către parlament pe care o puteţi citi aici.

Elena Gîrlea este profesoară de limba română la un liceu din Bucureşti