Privaţii şi-au dublat numărul de medici atraşi de la stat

Autor: Ioana David 10.10.2011

Numărul medicilor care lucrează în sistemul privat a trecut de 11.000 anul trecut, dublu comparativ cu 2005, relevă datele furnizate de INS şi Ministerul Sănătăţii. Informaţiile se referă numai la medicii care au carte de muncă în sistemul privat, însă nu se ştie exact câţi dintre aceştia au renunţat complet la sistemul de stat şi la contractele parţiale cu spitalele publice.

ZF a încercat să facă o primă statistică a cadrelor care lucrează exclusiv în sistemul privat, trimiţând solicitări clinicilor şi spitalelor private.

Datele strânse arată însă că aproape 2.100 de medici din reţele precum MedLife, Regina Maria, Gral, Medicover, Medsana, Romar, Arcadia, Anima, Delta Hospital, Euro­materna au decis să părăsească complet sistemul de stat şi să caute salarii mai mari la privat. Cei mai mulţi medici care lucrează la privat au fost raportaţi de MedLife, adică aproximativ 1.000. În total, în cele zece companii lucrează aproape 5.000 de medici, atât full time, cât şi colaboratori.