Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă în cazul baschetbalistului american mort. Rezultatele, în 48-72 de ore

Autor: Ioana David 10.10.2011

Procedurile şi protocoalele de urgenţă efectuate la Spitalului de Urgenţă Giurgiu în cazul sportului american Hardy Chauncey vor fi analizate în cadrul unei anchete, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

« Ministerul Sănătăţii a solicitat şi personalului medical de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasari Arseni un raport complet cu privire la starea de sănătate a pacientului în momentul internării. Dacă aceste rapoarte nu vor fi concludente, Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea delegării unei comisii proprii de anchetă la Giurgiu », se arată într-un comunicat al instituţiei.

Ministerul estimează că în 48-72 de ore, vor putea fi prezentate primele concluzii ale verificărilor.

Potrivit datelor Mediafax, baschetbalistul american a fost internat la spitalul Bagdasar-Arseni, din Bucureşti, după un incident care a avut loc, sâmbătă noapte, la Giurgiu, la câteva ore de la câştigarea meciului cu Dinamo. Sportivul a murit după operaţie.

Într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Giurgiu se arată că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 04.00, un coechipier al baschetbalistului l-a găsit pe acesta căzut în zona ringului de dans, în stare de inconştienţă.