Opinie Doru Lionăchescu: Un SMURD pentru sistemul bancar

"Paza bună trece primejdia reaî - varianta autohtonă a celebrului "Better safe than sorry" - ar trebui să fie zilele acestea deviza tuturor decidenţilor de politici publice români. În condiţiile în care problema Greciei a depăşit etapa dilemelor, default-ul ţării fiind deja o certitudine din perspectiva pieţelor, iar asaltul investitorilor asupra sistemului bancar european capătă amploare de la o zi la alta, scenariul în care statul român va fi nevoit să naţionalizeze cel puţin temporar una sau mai multe bănci locale devine tot mai plauzibil.

Din punctul de vedere al abordării prudenţiale a acestui scenariu retorica oficială centrată pe ideea că România stă acum mult mai bine macroeconomic decât în urmă cu trei ani - chestiune parţial corectă, deşi discutabilă - nu are nicio relevanţă. După cum nu contează nici faptul că sistemul bancar românesc este relativ bine supravegheat şi confortabil capitalizat. Atitudinea responsabilă a BNR, a noastră a tuturor, ar fi să ne pregătim pentru ce e mai rău pentru a ne asigura că vom avea numai surprize plăcute în viitor. Această pregătire impune trecerea de la nivelul declaraţiilor reconfortante la operaţionalizarea unui mecanism concret, suplu şi eficient de intervenţie rapidă în cazul în care una sau mai multe bănci din România vor da semne de slăbiciune cronică.

Într-o astfel de situaţie - nu atât de ipotetică în condiţiile măcelului la care asistăm zilnic pe pieţele europene - gargara politicianistă, jumătăţile de măsură şi amânarea deciziilor ar putea duce la prăbuşirea sistemului bancar. Statul român, prin reglementatorul pieţei, trebuie să fie gata - la nivel practic, concret, nu declarativ - să intervină imediat. Dacă scenariul unei căderi bancare capătă contur, instrumentele actuale de intervenţie ale BNR nu mai sint eficiente. Într-o astfel de criză - care poate surveni peste noapte - rigorile supravegherii bancare devin mai degrabă tipice acţiunilor trupelor de comando: surpriză, rapiditate şi forţă. Aşa stând lucrurile, devine limpede că în regim de urgenţă trebuie creată la nivel de BNR, de Fond de Garantare a Depozitelor, de CEC/Eximbank, de AVAS, ori în altă parte, o structură operativă distinctă, pregătită şi antrenată exclusiv pentru a prelua rapid, în forţă o bancă pasibilă de a trebui naţionalizată pentru a fi salvată.

Dacă tendinţa actuală de deteriorare rapidă a situaţiei băncilor europene continuă din cauza expunerii la riscuri suverane ale unor ţări insolvabile, România nu se va putea ascunde de efectele contagiunii. În mod cert principalul canal de contagiune vor fi băncile, cu atât mai mult cu cât sistemul bancar românesc este deţinut în proporţie covârşitoare de bănci europene - o bună parte rezidente în ţările cu probleme (Grecia, Portugalia, Cipru, Italia, şi chiar Franţa). Devine deci o chesiune de siguranţă naţională pregătirea unui scenariu care să definească acţiunea statului român în cazul fie al unui faliment bancar, fie al nevoii de a naţionaliza - măcar parţial şi temporar - vreun operator bancar, indiferent de natura capitalului său.

Este posibil de asemenea un curs al evenimentelor atât de dezordonat într-una dintre ţările europene încât una sau mai multe bănci-mamă fie să-şi abandoneze de facto subsidiarele din România, fie - mai grav - să forţeze repatrierea de fonduri pentru a salva "metropola". Imaginând astfel de scenarii nu înseamnă defetism sau panică, aşa cum pregătirile de ripostă în cazul apărării naţionale nu înseamnă că îţi doreşti razboi. Maturitatea elementară pe care o cerem decidenţilor politici şi BNR este să analizeze lucid, la rece, scenariile cele mai fanteziste şi să creeze mecanismele de ripostă legale, operaţionale şi manageriale adecvate, capabile să fie activate instantaneu în caz de nevoie.

Situaţia este atât de volatilă şi de imprevizibilă în Europa, lipsa de decizie a factorilor politici europeni atât de frustrantă pentru pieţe şi pentru contribuabili încât a miza acum exclusiv pe bunele intenţii ale băncilor de a se autoreglementa în caz de criză mi se pare o copilărie. Nici teza solidarităţii instituţionale în caz de criză majoră nu mi se pare cu mult mai realistă: speranţa că funcţionarul român va da buzna voluntar să coopereze eficient pentru soluţionarea problemei e mai degrabă rizibilă. Mult mai plauzibil este ca majoritatea dintre ei să fugă ca iepurii în cazul unei crize şi să se ferească de a lua orice decizie.

Cât mai e timp, dacă nu a făcut-o încă, Banca Naţională, ca reprezentant al statului român, are obligaţia de a pune pe picioare, de a echipa, de a antrena şi de a da autoritate indiscutabilă unui grup de elită specializat, cu linii de comandă scurte şi clare, care să poată interveni imediat pentru a stopa din faşă potenţiale crize bancare. Crearea acestor "trupe speciale de intervenţie bancară" nu ar fi o invenţie românească - ele există şi operează discret dar ferm în multe ţări, fiind renumite pentru eficienţă în Statele Unite. Popularea cu profesionişti şi activitatea acestui Serviciu de Intervenţie Rapidă al BNR nu trebuie desigur făcute în gura mare, după cum nici eventualele sale operaţiuni nu trebuie să devină publice decât luni dimineaţa, după ce Serviciul a preluat fizic controlul managerial al vreunei bănci cu probleme. El va trebui să adune, de aceea, cu discreţie, un nucleu de bancheri cu reputaţie, cu specialităţi complete şi complementare, care în caz de urgenţă - de vineri seară până luni dimineaţa - să poată prelua controlul unei bănci în interesul depunătorilor săi şi al contribuabilului român.

Ne trebuie urgent un SMURD al sistemului bancar. Unde e doctorul Arafat?

Doru Lionăchescu este preşedinte al Capital Partners