Aproximativ 175 de persoane care manifestau împotriva Wall Street, arestate la Chicago

Autor: Ioana Bojan 16.10.2011

Aproximativ 175 de persoane care manifestau împotriva Wall Street au fost arestate duminică dimineaţă la Chicago, în cursul evacuării unui parc unde se întruniseră acestea, a anunţat o sursă din poliţie, citată de AFP.

"Se aflau în parc după ora închiderii", a afirmat Robert Perez, un purtător de cuvânt al poliţiei, subliniind că forţele de ordine au adresat mai multe avertismente manifestanţilor înainte de a interveni.

Purtătorul de cuvânt a precizat că persoanele arestate vor fi probabil eliberate rapid, în cazul în care nu sunt urmărite pentru alte fapte.

Protestatarii din cadrul mişcării "Occupy Chicago" au format un lanţ uman şi au stat jos când a venit poliţia să îi îndepărteze din Grant Park, o grădină publică din oraş, potrivit cotidianului Chicago Tribune.

Aproximativ 150 de persoane au continuat să manifesteze în stradă, scandând "lumea întreagă ne priveşte", un slogan devenit celebru în timpul confruntărilor din 1968 din Grant Park, între poliţie şi pacifişti.

Zeci de mii de "indignaţi" au manifestat sâmbătă în toată lumea împotriva crizei şi finanţelor mondiale, oferind o dimensiune planetară mişcării, care continua duminică în Germania, Marea Britanie şi Olanda.