Care sunt anvelopele de iarnă acceptate

Autor: Bogdan Alecu 18.10.2011

Având în vedere discuţiile în jurul anvelopelor all-season atât din Ministerul Transporturilor cât şi din Parlament, s-a concluzionat că şi acestea vor fi luate în calcul, dar numai în cazul în care sunt incripţionate M plus S, iar RAR a revenit asupra primului comunicat, cu o completare.

Textul Ordonanţei Guvernului nr.5/2011, prin care se modifică Ordonanţa Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, utilizează termenul "anvelope de iarnă", anvelope care se identifică prin utilizarea literelor M (Mud - noroi) şi S (Snow- zăpadă), sub forma: M plus S, M.S. sau M&S, se arată într-un comunicat emis de Registrul Auto Român.

Dacă anvelopele all-season nu vor prezenta acest marcaj, atunci anvelopele all season vor fi asimilate celor de vară şi implicit conducătorul automobilului va fi sancţionat în cazul în care va rula pe un drum acoperit cu gheaţă sau zăpadă. Miza acestei modificări reprezintă o piaţă de aproape 700 mil. euro.

Anvelopele de iarnă sunt cele care respectă şi sunt omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului Europei din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr.54, după caz.

Anvelopele de iarnă sunt construite din cauciuc special pentru a oferi o aderenţă adecvată atunci când temperatura scade sub 7 grade sau carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă ori polei.

Potrivit oficialilor RAR din punct de vedere tehnnic anvelopa "all season" nu este recomandată pentru utilizarea pe tot parcursul anului în ţări cu o climă precum cea a României, în condiţiile în care la noi temperaturile scad şi la mai puţin de -20 de grade Celsius. Mai mult despre 10 întrebări despre cauciucurile de iarnă la care trebuie să ştii răspunsul în secţiunea Auto de pe ZF.ro.