Ştiri pe scurt business internaţional

Autori: Marius Oncu , Vlad Popescu 20.10.2011

Autorităţile italiene au pus sub sechestru active ale UniCredit în valoare de 245 milioane de euro, într-o anchetă de evaziune fiscală în care sunt cercetaţi 20 de directori, inclusiv fostul director general Alessandro Profumo (foto), a declarat o sursă apropiată investigaţiei, citată de Bloomberg. Anchetatorii analizează dacă UniCredit, cea mai mare insituţie de credit din Italia, a comis fraudă printr-un plan de investiţii aranjat de Barclays. Trei persoane de la Barclays sunt de asemenea investigate, a afirmat sursa.

Profitul Apple a crescut cu 53% în trimestrul trei, la 6,6 miliarde dolari, iar veniturile au urcat cu 39%, la 28,2 miliarde dolari, însă rezultatele s-au plasat sub estimările analiştilor pentru prima dată în ultimii trei ani, din cauza cererii slabe pentru iPhone înainte de lansarea modelului 4S. Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 7% pe bursa de la New York, reducând valoarea de piaţă a Apple cu 27 miliarde de dolari, transmite Reuters.