Franţa şi Germania nu reuşesc să se înţeleagă în privinţa soluţiilor de ieşire din criză

Autor: Adrian Voicu 20.10.2011

Planurile de oprire a crizei datoriilor în Europa au fost întârziate ca urmare a divergenţelor dintre Paris şi Berlin cu privire la fondurile ce vor fi alocate salvării zonei euro, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Sarkozy a spus legislatorilor francezi că divergenţele dintre cele două părţi întârzie negocierile şi că se îndreaptă spre Frankfurt pentru a vorbi cu cancelarul german Angela Merkel într-o încercare de a grăbi discuţiile înainte de summitul care ar trebui să se desfăşoare duminică.

Cei doi lideri nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în cadrul ultimei întâlnirii, ambii părăsind discuţiile fără a discuta cu presa.

Întrebat dacă s-a ajuns la o înţelegere, Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogroup, a răspuns: "Încă ne aflăm în discuţii sâmbătă şi duminică".