CSA contiuă să „cureţe” piaţa brokerilor de asigurare

Autor: Ciprian Valentin Botea 21.10.2011

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a sancţionat cu retragerea autorizaţiei şi respectiv interzicerea temporară a exercitării activităţii brokerii de asigurare Asig Invest şi Corporate Insurance Services pentru că nu şi-au revizuit procedurile interne privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi au transmis cu întârziere raportările către CSA.

Totodată, controalele efectuate de CSA au relevat că la sediul celor două companii nu se află în permanenţă un angajat. Directorilor executivi ai celor doi brokeri li s-a retras, de asemenea, aprobarea acordată de CSA. Instituţia a sancţionat de la începutul acestui an peste 30 de brokeri de asigurare la care s-au găsit nereguli.