Analiza bugetelor din ultimii patru ani: lecţia anilor de criză arată cât de nocivă este supraestimarea veniturilor

Cheltuielile bugetului gene­ral consolidat au crescut cu 16 miliarde de lei, adică aproape 4 miliarde de euro, între 2008, când eco­nomia românească a atins un vârf din punct de vedere al produsului intern brut de după 1990, şi anul în curs, cu toate că guvernul clamează re­structurarea.

Sigur, trebuie dată la o parte inflaţia din aceşti ani, dar faptul că cheltuielile aleargă mai repede decât creşterea preţurilor de consum este ilustrat de creşterea ponderii cheltuielilor în PIB - de la 37% în 2008 la 38% în 2011. Aceasta după ce în 2009 şi 2010, ani de recesiune dură, cheltuielile totale au atins 38,9% şi, respectiv, 39,4% din PIB. În această perioadă, PIB-ul s-a con­tractat cu aproape 10% în termeni reali.

Ce se întâmplă de fapt? Face guvernul cu adevărat economii prin redu­cerea salariilor şi raportatele redu­ceri de personal sau este pur şi simplu vorba de o mutare a cheltuielilor între un capitol bugetar la altul, de vreme ce volumul cheltuielilor în sumă absolută şi în PIB creşte?

Ce va fi cu cheltuielile în 2012?

Şi, mai mai mult, se pune problema ce se va întâmpla cu cheltuielile în 2012, având în vedere că până în acest moment singura estimare oficială este un nivel de 217 miliarde de lei cheltuieli ale bugetului general consolidat pentru anul următor, cu 11 miliarde de lei mai mult decât în 2011 şi care ia (încă) în considerare o creştere a PIB de 4% pentru anul care vine?

Nici guvernul, prin Comisia de Prognoză, nici Fondul Monetar Inter­naţional şi nici Comisia Europeană nu au anunţat până în prezent cu ce estimare de creştere lucrează pentru 2012. Şi nici bugetul pe 2012 nu a fost trimis la Parlament, deşi termenul limită legal a fost 15 octombrie. BERD a anun­ţat însă oficial în această săp­tămână o creştere de doar 1,1% pentru 2012 pentru România, fiind prima instituţie care a ajustat drastic creşterea de la o estimare anterioară de plus 3,8%.

De la FMI au venit doar declaraţii, oficialii fondului afirmând că este posibil să-şi ajusteze prognoza PIB pentru 2012 de la plus 4% la plus 2%. În ultimii trei ani FMI a greşit toate prognozele pentru economia româ­nească. În martie 2009 a estimat o scădere a PIB de 4,1% şi a fost 7,1%, în 2010 a văzut plus 1,3% şi a fost -1,2%. Pentru 2011 a prevăzut plus 5,2% (!), însă va fi doar plus 1,5-1,7%.

Estimarea incorectă a creşterii eco­no­mice a avut consecinţe dure în 2010. Guvernul a făcut un buget pe creştere pentru acel an, a angajat cheltuieli, dar nu a realizat veniturile aşteptate, astfel încât după şase luni a fost nevoie de scăderea salariilor şi creşterea TVA.

Un critic ar putea susţine chiar că, prin prognozele sale supra-optimiste în fiecare an, FMI a încurajat guvernul să cheltuie mai mult decât posibilităţile de strângere a veniturilor şi să se îndatoreze. România era înainte de 2008 una dintre cele mai puţin îndatorate ţări din Europa din punct de vedere al datoriei publice, cu doar 20% din PIB, şi în doar trei ani a ajuns la 37% din PIB datorie publică, adică dublu.

Unde se duc banii bugetului - top cinci capitole de cheltuieli bugetare

Unde se duc însă banii strânşi din taxe şi contribuţii sociale şi care sunt capitolele unde ar trebui făcute econo­mii şi nu se fac?

Din cele 202 miliarde de lei cheltuieli bugetare totale în 2010, cei mai mulţi bani au mers pe cheltuieli de personal - 42,8 miliarde de lei, urmate de pensii - 42,1 miliarde de lei, bunuri şi servicii - 29,8 miliarde de lei, investiţii - 19,4 miliarde de lei şi asistenţă socială de la bugetul de stat - 19,2 miliarde de lei.

Aceste prime cinci capitole în topul cheltuielilor - personal, pensii, bunuri şi servicii, investiţii, asistenţă socială buget de stat - consumă 153 miliarde de lei, adică 75% din totalul cheltuielilor bugetare.

Din structura şi evoluţia acestor cheltuieli reiese că deşi guvernul afirmă că strategia sa de ieşire din criză este accelerarea investiţiilor realitatea este că investiţiile sunt cele mai afectate.

Astfel, cheltuielile de capital sau investiţiile din bani publici au scăzut de la 25,8 miliarde de lei în 2008 la 19,4 miliarde de lei în 2010, deci cu 25%. În aceeaşi perioadă, cheltuielile de personal au scăzut cu doar 6%, în timp ce cheltuielile cu bunurile şi serviciile au scăzut cu 10%.

De ce au crescut cheltuielile cu pensiile - pensia minimă "prezidenţială" din 2009 şi farsa recalculării pensiilor speciale

În schimb, cheltuielile cu pensiile au crescut între 2008 şi 2010 cu 26%, ceea ce înseamnă obligaţii în plus de 9 miliarde de lei, iar pentru 2011 se mai adaugă încă 5,5 miliarde de lei. De unde vine suplimentul de cheltuieli la pensii? În prima perioadă din introducerea în 2009, în campania electorală pentru Preşedinţie, a pensiei minime de 300 de lei pentru indiferent de numărul de ani de contribuţie. În a doua perioadă, în 2011, din trecerea la bugetul public de pensii a celor 61.000 de cadre pensionate din Ministerul de Interne şi serviciile secrete şi alte 76.000 din Ministerul Apărării Naţionale. Anterior, aceste pensii erau în bugetele ministerelor respective.

Iarăşi, datele arată că deşi guvernul Boc a spus că face economii prin recalcularea pensiilor, nu s-a atins decât de pensiile aviatorilor, ale personalului Curţii de Conturi, ale personalului de specialitate din instanţe, ale parla­mentarilor şi ale diplomaţilor, adică circa 4.000 de pensii la care a făcut economii anuale de circa 30 milioane de euro. Infime în raport cu deficitul de 3,5 miliarde de euro prognozat pentru 2011.

Oricum, nicăieri nu a fost publicat un raport privind reforma pensiilor din care să reiasă exact economiile făcute. Mai mult, este posibil ca deficitul de fapt să crească, o analiză a ZF pe prima tranşă de 25.000 de pensii recalculate ale militarilor arătând că cheltuiala statului a crescut cu 37 milioane de euro, deci pentru toate cele 76.000 de pensii este posibil să fi crescut cu aproape 100 milioane de euro (400 milioane de lei).

Unde s-au mutat restul de cheltuieli?

Deci 14 miliarde de lei din cele 16 miliarde de lei cheltuieli suplimentare între 2008 şi 2011 provin de la pensii. Mai rămân două de justificat. Însă dacă sunt luate în calcul şi economiile făcute la bunuri şi servicii în aceeaşi perioadă - aproape 4 miliarde de lei, la personal - 5 miliarde de lei şi la investiţii - alte 5 miliarde de lei, reiese că pe undeva se scurg alte 16 miliarde de lei în 2011 faţă de 2008. Unde?

Cea mai mare parte merge la cofinanţarea programelor UE post-aderare - 9 miliarde lei cheltuieli alocate pentru 2011, faţă de aproape zero în 2008, când abia se constituiau autorităţile de management în cadrul ministerelor şi nici nu erau acreditate de Comisia Europeană.

Alte 6 miliarde de lei pe an sunt cheltuielile în plus cu dobânzile, care au crescut de la 3,6 miliarde de lei în 2008 la 9,5 miliarde de lei în 2011. Aici se vede efectul pervers al bugetării pe creştere economică falsă: angajezi cheltuieli, deficitul creşte, datoria creşte şi ea.

Cel mai important este aici raportul dintre cheltuielile cu dobânzile şi cheltuielile cu investiţiile. În 2008 investiţiile erau de şase ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile. În 2011 cheltuielile cu investiţiile sunt doar de două ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile. Când cheltuielile cu dobânzile vor depăşi cheltuielile cu investiţiile, viitorul ţării este amanetat practic la creditori - chiar dacă va creşte PIB, fiecare unitate a sa în plus va aduce noi datorii. Este deja cazul Greciei. Ceea ce este dramatic în cazul României este că toate s-au petrecut fulgerător, adică în trei ani s-au triplat cheltuielile cu dobânzile, ceea ce arată că riscurile de derapaj într-un interval scurt sunt mari dacă guvernul nu ţine deficitul şi cheltuielile jos în perioada de boom economic.

Aici se mai adaugă cheltuiala în plus la asistenţă socială de circa un miliard de lei. În 2008 asistenţa socială de la bugetul de stat şi bugetele locale era de 19,3 miliarde de lei, în 2011 a ajuns la 20,9 miliarde de lei.

În total 9 miliarde de lei în plus la co-finanţare plus 6 miliarde de lei la dobânzi plus un miliard de lei la ajutoare sociale fac chiar cele 16 miliarde de lei care mai trebuia justificate.

Concluzia? În criză nu ai cum să controlezi veniturile, dar cel puţin poţi încerca să controlezi cheltuielile. Datele arată că guvernul una a spus şi alta a făcut. A spus că accelerează investiţiile, le-a micşorat. A spus că reformează sistemul de pensii, a mărit deficitul în loc să-l micşoreze. A spus că face economii mari la cheltuielile cu bunurile şi serviciile, dar le-a redus cu doar 10%. În acest ritm, cu o revenire reală a economiei iarăşi şi iarăşi amânată, bugetul va fi greu de echilibrat şi spirala datoriilor devine ameninţătoare.