"CDS-ul", noul inamic al lui Băsescu. Cine este el şi ce face?

Autor: Cristian Hostiuc 25.10.2011

Luni seară preşedintele Traian Băsescu a introdus în limbajul public o nouă noţiune: CDS-ul. În declaraţia pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu privire la ultimele situaţii din economie şi la întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles şi luni dimineaţă cu miniştri şi oficiali ai BNR, preşedintele a menţionat de şase ori acest acronim CDS, fără să explice ce este el şi cum funcţionează.

"La 1 august, CDS-ul României pentru împrumuturi pe cinci ani era 137 de puncte de bază. Asta este o indicaţie cu privire la dobânzile care s-ar aplica la creditare, fără să fie un indicator precis - cu această dobândă te poţi finanţa. Dar erau 137 de puncte de bază, CDS-ul României. La 26 septembrie, deci două luni mai târziu, CDS-ul României era 377 de puncte de bază, fără ca România să fi făcut niciun pas greşit, dar aşa a plecat toată regiunea. Aş vrea să înţelegeţi că este o conjunctură economică ce ne obligă la prudenţă", spunea preşedintele într-o parte a discursului.

România este aproape de Spania pe piaţa CDS şi are un risc de ţară mai mic decât Italia sau Ungaria

Preşedintele vorbea ca şi cum toată lumea ştie ce este CDS-ul, cine îl face şi cum se utilizează. Eu nu cred că în această ţară sunt mai mult de 2.000 de oameni care ştiu ce este CDS-ul.

Cred că sunt şi ofiţeri de credit în bănci care nu ştiu ce este CDS-ul.

Dar sigur îl menţionează atunci când explică de ce dobânda la credite depăşeşte 10%, în condiţiile în care dobânda de referinţă intrată deja în limbajul cotidian - EURIBOR - se învârte în jurul a 1,5%.

CDS-ul vine de la credit default swap, respectiv prima de risc pe care o plăteşti pentru a-ţi asigura o investiţie făcută în titlurile unei ţări sau ale unei companii. CDS-ul se adaugă la indicatorul de referinţă (EURIBOR, LIBOR, titlurile germane) şi rezultă o dobândă de la care se porneşte în discuţii.

CDS-ul României era ieri pentru titlurile pe cinci ani de 375 de puncte de bază, respectiv dacă voiai să-ţi asiguri în caz de faliment 10 milioane de euro investiţi în titluri de stat în euro pe România trebuia să plăteşti 375.000 de euro.

Acest indicator este folosit în ultimul timp pentru a arăta cât de riscantă este o ţară. Cehia are 125, Ungaria 515, Polonia 245, Croaţia 480, Slovacia 210, Ucraina 800, Turcia 270. Aşa erau datele de marţi dimineaţă.

Piaţa CDS-urilor este netrasparentă din punctul de vedere al contractelor încheiate şi nimeni nu ştie care este volumul tranzacţiilor, cine sunt cei mai mari jucători şi ce bănci au în dulapuri cele mai mari expuneri.

În cazul în care o ţară intră în faliment, cel care a vândut CDS-uri trebuie să acopere acest risc.

Sumele implicate sunt de la zeci de milioane la sute de milioane, dacă nu chiar miliarde. Gândiţi-vă că peste noapte Erste şi-a provizionat nişte operaţiuni cu CDS-uri, prin care pur şi simplu şi-a năucit propriii acţionari: "Erste Group schimbă metoda de evaluare a portofoliul CDS (garanţii vândute) de la cost de amortizare la preţul pieţei. Această măsură va avea un impact negativ singular de 280 mil. euro asupra capitalului propriu aferent anilor dinaintea exerciţiului 2011. Efectul asupra contului de profit şi pierdere pentru perioada ian. - sept. 2011 este de aproximativ 180 mil. euro (după impozitare)".

Piaţa CDS-urilor a câştigat teren puternic în ultimii ani şi toată lumea a început să se uite cu foarte mare atenţie la cotaţiile oferite odată cu venirea crizei.

Ţări întregi au fost trimise la pământ de aceste cotaţii oferite de jucători pe ecranele calculatoarelor de tranzacţionare din întreaga lume.

CDS-ul este cotat să spunem de un dealer care are 20-30 de ani şi care pune nişte cifre în funcţie de cum evaluează el riscul investiţiei în ţara respectivă, de cum mai citeşte rapoarte ale analiştilor, articole din presă sau de cum se uită la datele statistice. În final evaluează riscul şi în funcţie de liderii politici şi financiari ai ţării, respectiv cât de mult crede în ei că vor face ceea ce spun.

Preşedintele Băsescu se plângea că în ciuda faptului că România a luat măsuri de tăiere cu mult înaintea altor state şi nu are problemele pe care le avea în 2010, CDS-ul a crescut.

Dar nu-şi pune problema dacă cel care vinde acel CDS crede în ceea ce spun el sau guvernul Boc sau ministrul de finanţe sau ministrul economiei sau guvernatorul Băncii Naţionale sau un alt lider politic.

Când tu spui în programul de guvernare şi în toate declaraţiile că vei privatiza şi vei restructura întreprinderi şi nu faci aceste lucruri, cineva te penalizează. Când spui că vrei să aduci investitori în energie şi de trei ani baţi pasul pe loc, cineva notează şi te penalizează. Când spui la construcţia bugetului în 2009 că mergi pe o creştere economică de 2% şi în final economia a bifat o cădere de 7,1%, atunci toţi te vor privi cu rezervă când vii cu noi indicatori macroeconomici. Când spui că vrei să faci parteneriate public-private pentru anumite lucrări de infrastructură sau proiecte majore şi nici după trei ani nu a început niciun proiect, atunci niciun investitor nu te va lua în serios. Şi toţi care au fost plimbaţi cu vorba vor spune şi ei mai departe, iar în final va fi cineva care va nota acest lucru.

Preşedintele spunea că am privatizat şi nu mai avem ce vinde acum. România a dat companiile investitorilor străini în schimbul investiţiilor, admiterii în NATO şi în UE. Fiecare multinaţională şi-a luat tainul din România pentru că a pus o vorbă bună la ea în ţară la politicieni atunci când trebuia să ridice mâna pentru admiterea României în structurile politice.

Dar acea perioadă s-a terminat, iar pieţele şi investitorii vor altceva. Şi întâi de toate vor să aibă încredere în liderii politici şi financiari că ceea ce spun la nivelul dezvoltării României se va întâmpla şi în realitate. Iar aici liderii noştri stau foarte prost. Ministrul de finanţe Gheorghe Ialomiţianu este o pasăre rară în cercurile financiare internaţionale, dar şi în faţa ziariştilor români. Ministrul economiei Ion Ariton fuge pur şi simplu de presă şi atunci nimeni nu ştie ce gândeşte şi ce vrea să facă. Toţi străinii notează acest lucru şi pun riscul pe România mai mare pentru că n-au cu cine să vorbească şi în cine să aibă încredere.

A fost bine pentru televiziune când preşedintele Băsescu a avut ceva de împărţit cu Franţa şi Germania. Dar atât. Acum când avem nevoie de banii nemţilor să investească în obligaţiunile noastre emise de Finanţe, ei lipsesc. Acum 12-13 ani, pe vremea preşedintelui Constantinescu, Germania şi băncile germane ne-au finanţat şi ne-au ajutat să nu intrăm în incapacitate de plată. Dar totul s-a rupt peste câţiva ani, iar acum plângem după nemţi. Austriecii şi francezii, care au fost marii câştigători ai privatizărilor din România, au expuneri la maximum. Erste, Raiffeisen, Société Générale sunt principalii finanţatori ai statului, dar nici ei nu mai au ce să pună pe masă, în special austriecii. Au început să vină americanii, dar azi sunt, mâine nu sunt, pentru că ei sunt pragmatici.

Americanii ne-au dat binecuvântarea politică, dar până la binecuvântarea economică, până să ocupe ţara investitorii americani cu miliardele lor mai trece un deceniu. Americanii scot bani prin contractele câştigate. Până una-alta suntem la mâna acelor dealeri şi economişti care văd riscurile României dintr-o altă perspectivă decât le vedem noi de aici.

Parcă şi acum îmi amintesc cum guvernatorul BNR se arăta indignat în faţa ziariştilor români de ce scriau economiştii unor bănci străine. Prietenul guvernatorului era Lars Christensen de la Danske Bank care în vara lui 2008 spunea cât de prost stă România la indicatorii macroeconomici, cum este economia supraîncălzită şi cum există riscul unei aterizări forţate. Toate aceste dezechilibre se vărsau în cursul de schimb. Noi ne arătam indignaţi, iar realitatea care a urmat a fost mult mai dură: economia a aterizat în bot, am luat 20 de miliarde de euro de la FMI, ne zbatem să ieşim din recesiune.

Ca o paranteză, la sfârşitul săptămânii trecute Danske şi-a făcut din nou apariţia şi a spus că valoarea cursului din punctul lor de vedere va ajunge la 4,65 lei/euro.

Până la urmă, dincolo de situaţia macroeconomică, unde România stă mult mai bine decât alte ţări, prima de risc, acel CDS introdus în spaţiul public luni seară de preşedintele Băsescu, ţine şi de credibilitatea pe care el, premierul Boc, miniştrii economici o au în faţa pieţelor. Liderii Cehiei, Poloniei, Turciei, Slovaciei sunt mai credibili. Noroc cu Ungaria şi premierul ei Victor Orban care i-a enervat pe investitorii străini prin măsurile pe care le-au luat ca să-şi protejeze ţara şi au fost penalizaţi cu un risc mai mare: 515.