Flamingo, compania care în 2007 valora peste 100 mil. euro, părăseşte bursa în urma falimentului. Acţionarii au pierdut tot

Autor: Andrei Chirileasa 26.10.2011

Acţiunile Flamingo International (FLA) vor fi retrase de la tranzacţionare după ce Tribunalul Bucureşti a hotărât în luna mai intrarea companiei în faliment şi dizolvarea acesteia.

Retragerea acţiunilor a fost hotărâtă miercuri de Consiliul de Administraţie al bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile Flamingo nu se mai tranzacţionează din decembrie 2009, când compania a cerut intrarea în insolvenţă. Flamingo avea atunci o capitalizare de circa 3,6 mil. euro.

Flamingo a fost listată la bursă în 2005, în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 12 mil. euro. Retailerul de produse IT&C şi electronice a fost prima mare companie privată care a făcut pasul pe bursă. La listare compania era evaluată la circa 60 mil. euro.

Valoarea companiei a depăşit 100 de milioane de euro, în 2007, după ce Flamingo a realizat o majorare de capital pentru a prelua retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco. Criza a lovit din plin companiile din acest sector, iar compania a raportat pierderi în 2009 şi nu a mai putut să-şi plătească datoriile.

Dan Adamescu, unul dintre cei mai bogaţi antreprenori locali, a preluat la începutul lui 2009 un pachet semnificativ de acţiuni, încercând să redreseze activitatea Flamingo, însă nu a reuşit să se înţeleagă cu principalii creditori, astfel că în decembrie 2009 compania a cerut intrarea în insolvenţă a tuturor firmelor din grup. Dintre acestea, doar Flanco International, compania care operează magazinele Flanco, a putut fi salvată, fiind preluată de anul trecut de grupul Asesoft, deţinut de oamenii de afaceri Iulian Stanciu şi Sebastian Ghiţă.

Compania-mamă Flamingo, entitatea listată pe bursă, nu avea activitate proprie, principalul său activ fiind participaţia în Flanco. Rămasă fără acest activ, compania a intrat în faliment şi este în curs de dizolvare.

Principalii acţionari ai Flamingo în momentul intrării în insolvenţă, printre care se numără şi investitori de pe bursă, au pierdut astfel banii investiţi.

Conform ultimelor raportări disponibile, Dragoş Cincă, fondatorul Flamingo, deţinea în acel moment 25% din acţiuni, iar Dan Adamescu deţinea indirect un pachet de circa 40%. La începutul lui 2009 şi Alexandru Ion Ţiriac, fiul omului de afaceri Ion Ţiriac, deţinea circa 5% din Flamingo. Printre acţionari se mai numărau fonduri de pensii, fonduri mutuale sau fonduri străine de investiţii, dar şi persoane fizice, care deţineau cumulat circa 30% din acţiuni. Ei nu şi-au mai putut vinde acţiunile după ce au fost suspendate de la tranzacţionare.