Persecuţii vechi şi noi/ de Marius Vasileanu

A apărut de curând o carte surprinzătoare, poate, pentru naivi, firească, pentru cinici, mai mult decât necesară, pentru cercetători, dreaptă, pentru cei dinăuntrul Bisericii. Se intitulează: "Prigoana cea dinăuntru" (Editura Christiana, 2011) şi este scrisă de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică şi de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă. Volumul este o mică schiţă de istorie a celor prigoniţi în interiorul Bisericii de chiar ai lor, de cei care îşi închipuie că le sunt fraţi întru Hristos. În subtext volumul este în realitate un bun exemplu de luptă - de durată, neîncetată - între dreptcredincioşi şi puterile acestei lumi, chiar dacă cele din urmă sunt îmbrăcate, cel mai adesea, în straie de ierarhi - după cum arată şi subtitlul cărţii: "Încercările drepţilor în Biserica lor". Iar fiindcă autorii sunt români era natural să împartă cartea în două secţiuni: în prima, mai degrabă, introductivă, să facă istoria fenomenului descriind viaţa şi pătimirile câtorva mari personalităţi din istoria creştinismului, iar în partea a doua, mult mai amplă, să aducă în prim-plan, să ne reamintescă bogata cazuistică românească a fenomenului.

Iată şi numele româneşti, toate aparţinând istoriei secolului XX, aduse în discuţie: Episcopul Gherasim Safirin, Pr. Iosif Trifa, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Constantin Sârbu.

Una dintre caracteristicile acestui fenomen, al prigonirii din lăuntrul instituţiei - nicidecum al organismului viu care este Biserica -, este aceea că, peste ani, personalitatea care este persecutată este repusă în drepturi. Atitudinea refractară faţă de Sf. Grigorie Palama, este un bun exemplu, iată un citat din Pr. G. Metallinos: "Aducător de speranţă este faptul că teologia apuseană, care în vechime (M. Jugie) îl considera pe Sfântul Grigorie Palama eretic, arată o reconsiderare pozitivă faţă de el în zilele noastre. Poate va veni şi vremea în care teologia lui va conduce dialogul intercreştin pe calea sa autentică" (p. 41). Dar autorii cărţii nu uită să amintească faptul că, într-o primă fază istorică, Sf. Grigorie Palama a avut suficienţi prigonitori chiar în interiorul ortodoxiei, nu numai contestatari dinspre catolici.

Vom trece peste cele două cazuri ceva mai vechi - episcopul Safirin, obligat să se retragă în ultimul deceniu al vieţii la Mănăstirea Frăsinei, şi Pr. Iosif Trifa, caterist, a cărui mişcare, "Oastea Domnului", a avut - totuşi - şi mai are, pe alocuri, excesele ei cu miresme neoprotestante, chiar dacă astăzi este tolerată. Dacă ne apropiem de regimul comunist, fără îndoială cazul Pr. Ghoerghe Calciu Dumitreasa este cel mai acut şi dureros exemplu care ilustrează teza acestui volum. Firea sa bătăioasă şi neînduplecată l-a transformat pe Pr. Calciu într-un port-drapel al celor nemulţumiţi de abuzurile ierarhilor. Acesta este motivul principal pentru care nici astăzi nu este privit cu ochi buni. Faptul că i-a criticat direct pe unii dintre aceşti ierarhi, contribuie la prigonirea sa şi după moarte...

Chiar dacă inegală în ceea ce priveşte cazuistica românească, şi, cu siguranţă, subiectivă, cartea de faţă este deschizătoare de drumuri. Poate cândva va exista o serie de studii pe această tema - nu spun vorbă mare, chiar o colecţie - în care vom descoperi că, mai mult decât ne putem închipui, după exemplul lui Iisus şi al Apostolilor săi, la rândul lor prigoniţi, întreaga istorie a creştinismului (ortodox, românesc) a fost profund marcată de jocul acesta al binomului persecutat - persecutor. Ce altceva a fost istoria Bisericii sub regimul comunist?

Volumul "Prigoana cea dinăuntru" conţine şi o Addenda care aduce câteva interviuri în sprijinul celor de mai sus. Este un nefericit exemplu despre cum poţi strica maioneza exact la final căci, printre altele, în doar câteva pagini sunt aduse argumente - întrutotul discutabile - despre disputatul caz Tanacu. Acolo unde s-a demonstrat foarte clar că avem de-a face cu un caz de pseudo-exorcizare, petrecut în afara regulilor duhovniceşti specifice pentru astfel de fenomene şi de practici, autorii iau apărarea lui Daniel Corogeanu - personaj care nu avea vreo calificare pentru cele săvârşite... Singurul paragraf în care Dr. Pavel Chirilă şi Pr. Mihai Valică au dreptate este acela în care precizează: "Istoria Bisericii Universale ne vorbeşte despre vremurile în care, dacă un monah sau un preot era chemat în faţa tribunalelor civile, episcopul lui îl însoţea în sala tribunalului şi îl susţinea cu prezenţa şi cu rugăciunea sa. Nu a fost cazul grupului Tanacu. Ba dimpotrivă..." (p.136). Era o evidenţă, ierarhul locului şi duhovnicul lui Daniel Corogeanu erau datori să cunoască personajul şi să fie sancţionaţi nu neapărat în instanţele civile, ci în cele bisericeşti. Ceea ce demonstrează cartea, fără să o spună pe şleau, este că, în realitate, istoria prigonirilor din interiorul Bisericii este totodată o istorie a laşităţilor ierarhilor.

Una dintre personalităţile care ar fi meritat un capitol aparte este Părintele Arsenie Boca, de pildă, caz miraculos care şi astăzi, la 21 de ani de când a plecat la Cer, este bârfit pe la colţuri exact de acei care l-au prigonit cândva. Iar dacă sunt şi oameni de bună credinţă care mai au rezerve în privinţa sfinţeniei Părintelui Arsenie Boca este pentru că s-au lăsat amăgiţi de mizeriile lansate la adresa acestuia de activiştii securişti plasaţi în interiorul Bisericii Ortodoxe Române: şi printre preoţi sau monahi, şi printre ierarhi...

Neavând spaţiul necesar, subliniez doar câteva dintre concluziile autorilor care merită reţinute (vezi p. 155-156): "Prigoana se declanşează şi se amplifică întotdeauna printr-o colaborare între ierarhii Bisericii şi puterea lumească (regi, demnitari, politicieni etc)"; "Acuzaţiile care i se aduc prigonitului sunt de natură administrativă, diciplinară, niciodată - sau numai tangenţial - pe teme dogmatice"; "Prigoniţii nu părăsesc niciodată Biserica. Chiar şi atunci când nedreptatea care li se face este strigătoare la Cer"; "Istoria face dreptate prigonitului şi îl sancţionează pe prigonitor: numele primului este pomenit pe buzele creştinilor; numele celui de-al doilea este uitat în cărţile de istorie"; "Un fir roşu străbate biografia acestor cazuri: smerenia prigonitului şi mândria prigonitorului"...

"Prigoana cea dinăuntru" este o carte inegală dar necesară, alcătuită pe alocuri neprofesionist şi subiectiv, dar importantă ca problematică şi francheţe. O carte onestă care sperăm ca va deschide o nouă pistă de cercetare şi, cel mai important, va genera noi teme de meditaţie asupra condiţiei creştinului mărturisitor.