Evenimente importante pe bursă
Evenimente importante săptămâna trecută
-
BRD Société Générale (BRD), a doua bancă din sistem, a înregistrat în primele nouă luni un profit în scădere cu 19%, de 382 milioane lei (90 milioane euro).
-
Acţiunile producătorului de echipamente electrice şi energie Electromagnetica Bucureşti (ELMA) au fost promovate la categoria I a Bursei de la Bucureşti după ce anterior erau cotate pe piaţa RASDAQ.
-
Compania de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (TGN) a raportat pe primele nouă luni ale anului un câştig net de 283,9 mil. lei (67,5 mil. euro), foarte apropiat de rezultatul record înregistrat în 2010.
Evenimente de urmărit săptămâna aceasta
-
Miercuri OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, va raporta rezultatele financiare aferente primelor trei trimestre ale acestui an.
-
Joi alte companii de la bursă vor raporta indicatorii financiare trimestriali, printre care Transelectrica Bucureşti (TEL), Bursa de Valori (BVB), Rompetrol Rafinare (RRC), Compa Sibiu (CMP), Şantierul Orşova (SNO).
-
Vineri îşi vor prezenta rezultatele Romcarbon Buzău (ROCE), Maillis România (MJM), Uamt Oradea (UAM) şi Uztel Ploieşti (UZT).