Mobius obligat de CNVM să vândă din acţiunile la Bursă

Autor: Roxana Pricop 07.11.2011

Fondurile de investiţii administrate de Templeton Asset Management, divizia de investiţii pe pieţe emergente condusă de Mark Mobius din cadrul grupului Franklin Templeton, şi-au redus participaţia la 4,99% de la 5,85% din capitalul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), principalul operator de piaţă, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) le-a cerut să respecte încadrarea în prevederile legale.

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, nici un acţionar al unui operator de piaţă nu poate deţine, direct sau indirect, mai mult de 5% din totalul drepturilor de vot. Orice achiziţie de acţiuni ale operatorului de piaţă, care conduce la o deţinere de 5% din totalul drepturilor de vot, va fi notificată operatorului de piaţă şi supusă în prealabil aprobării CNVM. Arbitrul pieţei de capital dispune acţionarilor respectivi să-şi vândă, în termen de 3 luni, acţiunile aferente participaţiei în legătură cu care CNVM nu şi-a exprimat acordul.

Cum fondurile administrate de Templeton Asset Management nu au cerut acordul în prealabil de la CNVM pentru a cumpăra acţiuni peste pragul de 5% din BVB, acestea au fost obligate să vândă din acţiuni până sub pragul legal de deţinere.