BNR nu vede ieşiri nete de capital din bănci, dar ia în calcul riscul scăderii creditului

Autori: Razvan Voican , Claudia Medrega 09.11.2011

Banca Naţională monitorizează poziţiile de lichiditate şi solvabilitatea băncilor şi până acum nu a sesizat ieşiri nete de capital, dar nu exclude ca astfel de mişcări să se petreacă în viitor.



Nu vedem scădere, ci adăugarea de mai puţină finanţare supli mentară spre subsidiarele din România. Nu vedem ieşire netă de capital. Dar este posibil să se petreacă în viitor. Rămâne de văzut", spune Cristian Popa, vice guvernator al Băncii Naţionale.

El precizează că banca centrală este în legătură permanentă cu supraveghetorii din ţările de origine ale băncilor-mamă. "Nu vedem probleme serioase." Totuşi, oficialii BNR admit că băncile din zona euro sunt într-un proces de reducere a expunerilor şi vor reevalua alocarea de resurse către subsidiare. Astfel, BNR ia în calcul şi scenarii în care multe linii de finanţare nu ar fi reînnoite, dar se bazează pe faptul că majoritatea subsidiarelor de bănci străine au acumulat portofolii de titluri de stat consistente care le permit să meargă la banca centrală pentru refinanţare.

Potrivit raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat luni, BNR are în vedere mai multe ipoteze şi surse de risc generate de contextul extern şi care ar putea afecta atât sistemul bancar şi creditarea, cât şi stabilitatea preţurilor. Una dintre principalele ameninţări este ca România să fie tratată nedife ren ţiat de către investitori în cazul creşterii nervozităţii pieţelor şi să nu mai ţină cont de eforturile de consolidare fiscală şi de evaluările pozitive ale FMI.

Rezultatul: o depreciere suplimentară a leului şi o creştere a costului creditelor în valută din cauza majorării primei de risc de ţară. De asemenea, este posibil ca băncile să fie presate să înăsprească standar dele de creditare sau pur şi simplu să reducă volumul creditelor noi. La nivelul pieţei valutare, BNR a remarcat în a doua jumătate a lunii septembrie amplificarea tranzacţiilor de tip speculativ.

De câţiva ani BNR se tot pregăteşte pentru scenarii adverse pe piaţa bancară şi a adoptat treptat măsuri care să-i permită să reacţioneze în situaţii care ameninţă stabilitatea sistemului financiar.

Ce poate face acum? Le poate cere acţionarilor unei bănci să majoreze capitalul sau să acorde credite subordonate convertibile în acţiuni la iniţiativa BNR, poate interzice sau limita distribuirea profiturilor, poate numi un administrator special la o bancă aflată în dificultate şi îi poate suplimenta competenţele şi măsurile de restructurare la care poate recurge sau poate cere utilizarea resurselor Fondului de Garantare a Depozitelor pentru finanţarea unor măsuri care implică transferul de depozite garantate de la o bancă intrată în dificultate la alta solidă.

Cel puţin până acum băncile s-au conformat solicitărilor BNR de consolidare a capitalului, însă presiunea sub care au intrat multe bănci-mamă care au nevoie de miliarde de euro pentru propriul capital ar putea complica situaţia. Desigur, nicio bancă nu-şi permite să intre în conflict cu autoritatea de supraveghere, însă consecinţa ar putea fi ca unele bănci să suspende total creditarea.

În curând, BNR va avea şi suportul legal pentru a putea cere înfiinţarea unei bănci-punte care să preia activele şi pasivele unei bănci cu probleme, asigurând astfel continuitatea operaţiunilor şi evitând apariţia unor şocuri în sistemul financiar.