După ce s-a plâns românilor că nu poate privatiza fără profit, Băsescu anunţă "MAREA PRIVATIZARE" şi pune pe listă CE Turceni, CE Rovinari, Termocentrala Craiova şi CFR Marfă

Autor: Gabriel Pecheanu 10.11.2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu Angela Merkel, că România va intra într-un proces de mare privatizare, enumerând în acest sens complexurile de la Turceni şi Rovinari şi Termocentrala Craiova, precum şi CFR Marfă.

Întrebat în ce domenii ar dori partea română să atragă investitori germani, Băsescu a răspuns că nu este un secret faptul că România va intra într-un proces de "mare privatizare".
El a enumerat complexurile de la Turceni şi Rovinari, Termocentrala Craiova şi CFR Marfă.

"Sigur că este de interes major pentru noi o implicare a investitorilor germani într-un spaţiu majoritar în procesul de privatizare având în vedere experienţa şi tehnologiile germane în utilizarea cărbunelui, în industria energetică şi, de asemenea, calitatea tehnologiei germane în domeniul feroviar. Ca urmare, rămâne să vedem dacă putem fi şi convingători", a spus preşedintele Băsescu.

Declaraţia preşedintelui aflat la Berlin vine după ce la sfârşitul lunii octombrie Băsescu spunea că nu poate privatiza nicio companie care nu este pe profit, "doar de dragul privatizării".