Valentin Şoneriu, CarmOlimp: Un antreprenor nu poate trăi fără profit

Autor: Gabriel Razi 11.11.2011

Afacerile de familie sunt nevoite să obţină profit în fiecare an pentru a se putea susţine, spune Valentin Şoneriu, 30 de ani, acţionar al producătorului de mezeluri CarmOlimp Braşov, un jucător de top 15 pe piaţa locală.

"Am avut profit în fiecare an. Aş accepta pierderi dacă aş avea de unde să le susţin. Eu altceva nu ştiu să fac, dacă îmi pierd serviciul ăsta, nu am unde să mă duc", spune Şoneriu, care conduce acum un business de 20 de milioane de euro, pus pe picioare în urmă cu 20 de ani de părinţii săi.

CarmOlimp a obţinut în fiecare din ultimii cinci ani profit, însă în ultimii trei ani acesta a coborât de la 0,2 milione de euro la sub 50.000 de euro anul trecut. "Ar fi fost bine să avem scăderi minime sau o cifră de afaceri constantă şi să păstrăm profitabilitatea", crede Şoneriu, care este licenţiat în finanţe-bănci la o universitate din Statele Unite.

Industria mezelurilor este dominată de afaceri de familie, în care multinaţionalele nu au reuşit să pătrundă, iar antre­prenori care au pornit la drum cu un magazin au ajuns să ruleze zeci de milioane de euro şi să angajeze sute de oameni.

Citiţi luni un interviu cu antreprenorul care controlează CarmOlimp