Miliardarul american Warren Buffett nu îşi riscă banii investind în băncile europene

Autor: Alexandru Stefan Matei 14.11.2011

Investitorul american Warren Buffett, menţionat des drept un potenţial salvator al băncilor europene cu probleme, a spus că nu este interesat în acest moment de investiţii în acest sector, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Buffett, unul dintre cei mai faimoşi investitori din lume, a spus că se aşteaptă ca economia Europei să se îmbunătăţească în zece ani, dar că urmează o perioadă grea.

Buffett, care a investit 5 miliarde de dolari în Bank of America anul acesta, apare în discuţie întotdeauna atunci când vine vorba de bănci mari europene aflate în căutare de capital.

El a spus că trebuie să înţeleagă acele bănci înainte de a investi în ele, dar că nu a văzut nicio oportunitate de investiţii atractivă până acum.

"Oracolul din Omaha" îl vede pe Mitt Romney drept contracandidat pentru Barack Obama din partea Republicanilor pentru postul de preşedinte al SUA.