Marile economii ale Europei au crescut în trimestrul trei, dar sfârşitul de an este plin de incertitudini

Autor: Alexandru Matei 15.11.2011

Cele mai puternice economii din Uniunea Europeană, Germania şi Franţa, au crescut în trimestrul trei, conform datelor oficiale. PIB-ul Germaniei a avansat cu 0,5% faţă de trimestrul anterior, iar creşterea din trimestrul doi a fost revizuită de la 0,1% la 0,3%, scrie BBC News.

În termeni anuali, creşterea a fost de 2,5%, în scădere comparativ cu procentul de 3% din T2.

În Franţa, economia a crescut cu 0,4%, peste aşteptări, deşi datele din trimestrul doi au fost revizuite în minus, economia scăzând cu 0,1%.

Mulţi analişti se aşteaptă ca economiai Germaniei să se contracte puternic în lunile următoare.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a estimat că PIB-ul Germaniei va scădea cu 1,4% în ultimul trimestru, în timp ce un grup de consilieri economici din Germania au anunţat că deşi se aşteaptă la o creştere economică de 3% anul acesta, procentul va scădea până la 0,9% anul viitor.