Numărătoarea inversă a început: ridicarea pragului la SIF-uri e o chestiune de zile

Autor: Roxana Daniela Pricop 16.11.2011

Proiectul de lege privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5% din capital va pus pe ordinea de zi pentru a fi votat în plenul Camerei Deputaţilor marţi, 22 noiembrie, potrivit informaţiilor furnizate ZF de senatorul Ovidiu Marian (foto), unul dintre iniţiatorii proiectului. Senatorul se aşteaptă ca votul să fie pozitiv şi astfel pragul de deţinere la SIF-uri să fie majorat la 5% din capital.

"Plenul Camerei Deputaţilor va vota proiectul legislativ marţea viitoare. Sunt foarte optimist şi cred că are şanse foarte mari să obţină vot pozitiv. După doi ani de la iniţiere pot spune că acest proiect s-a copt, nu mai sunt obstacole în calea aprobării lui", a declarat pentru ZF Ovidiu Marian.

Declaraţiile lui Ovidiu Marian au declanşat o puternică reacţie în rândul investitorilor de pe bursă, care aşteaptă de doi ani ridicarea pragului de deţinere.

Astfel, după variaţii uşoare în deschiderea şedinţei de marţi, acţiunile celor cinci SIF-uri au erupt cu creşteri de 13% după ora 12.00.

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) erau cele mai tranzacţionate, acestea urcând cu 13% pe un rulaj de 2,8 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Oltenia (SIF5), pe plus cu 9,1% şi tranzacţii de aproape 2 milioane de lei. Celelalte SIF-uri înregistrau la aceeaşi oră aprecieri asemănătoare.

Optimismul investitorilor s-a reaprins după ce săptămâna trecută proiectul a trecut fulger de Camera Deputaţilor, după un an de stagnare, obţinând un raport favorabil.

Când a fost iniţiat în urmă cu doi ani, proiectul de lege propunea eliminarea pragului de deţinere, pentru ca în toamna anului 2009 Comisia juridică a Senatului să îl modifice prin introducerea unui amen­dament: ridicarea pragului de la 1% la 5%. Proiectul a fost aprobat de Senat pe 11 noiembrie 2009.

Majorarea pragului la SIF-uri de la 1% la 5% le-ar putea permite investitorilor să acumuleze pachete mai mari de acţiuni SIF şi să câştige locuri în consiliile de administraţie pentru a se implica mai activ în administrarea activelor acestora.

Miza este ridicată pentru fondurile de investiţii care s-au plâns că pragul de deţinere le împiedică să facă achiziţii mai mari la SIF-uri. Până acum, limita de deţinere de 1% le-a permis şefilor SIF, mulţi dintre ei aflaţi la conducere încă de la înfiinţarea societăţilor, să le administreze aproape fără niciun control din partea acţionarilor.

De altfel, preşedinţii SIF au fost cei care s-au opus cel mai mult eliminării sau majorării pragului.