Schimbare la vârful Astra: Adamescu îşi pune fiul la conducere

Autor: Ciprian Valentin Botea 22.11.2011

Radu Mustăţea, preşedintele directoratului Astra, pleacă după cinci ani de mandat de la conducerea celei mai mari companii locale de asigurări, iar funcţia sa va fi preluată începând din ianuarie anul viitor de Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, proprietarul asi­gurătorului.

Mustăţea se află la conducerea Astra din anul 2006, perioadă în care afacerile companiei s-au triplat, ajungând la 257 milioane de euro anul trecut. El afirmă că pleacă de la Astra pentru a se lansa în antreprenoriat în contextul în care mandatul său de management expiră la finalul anului. "Consider că este cel mai potrivit moment pentru a mă implica în proiecte personale, pe care le am în vedere de ceva vreme şi care solicită efortul meu 100%", a declarat Mustăţea.

Astra a urcat anul trecut pe primul loc în clasamentul asigurătorilor locali după o creştere agresivă a vânzărilor de poliţe de răspundere civilă auto (RCA) şi property. În 2006, compania se afla pe poziţia a şaptea în acest clasament, cu afaceri de 86 milioane de euro.

"Domnul Mustăţea a atins tot ce poate atinge un manager în asigurări în România, având în vedere că Astra a ajuns lider de piaţă în mandatul său", a spus Dan Adamescu.

Mustăţea, 44 de ani, este licenţiat în fizică la Universitatea Bucureşti şi a lucrat anterior pentru companiile de asigurări Ardaf şi AGI România, preluată între timp de Omniasig.

Alexander Adamescu, 33 de ani, ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere al Astra. El a studiat filozofia la Paris şi are studii postuniversitare în economie, statistică şi matematică. A fost până în 2006 asociat la firma de consultanţă McKinsey.

Dan Adamescu spune că fiul său poate fi considerat în acest moment soluţia cea mai bună pentru preluarea conducerii Astra, având în vedere studiile sale din Germania, Franţa şi Statele Unite, precum şi faptul că a fost membru al Consiliului de Supraveghere al companiei.

"Este într-adevăr prima predare de ştafetă în rândul oamenilor de afaceri locali. A fost şi dorinţa lui de a prelua această funcţie mai ales că Astra a început un proces de internaţionalizare în Ungaria şi alte ţări europene."

Asigurătorul a intrat în toamna anului trecut pe piaţa din Ungaria, unde va subscrie pentru început pe segmentele RCA, property şi Casco.

Astra este deţinută în proporţie de 99,7% de familia Adamescu, prin intermediul firmelor Nova Group Investments şi Epsilon Estate Provider. Astra a intrat pe piaţă la începutul anilor '90 după ce s-a desprins din fosta Administraţie a Asigurărilor de Stat (ADAS). Grupul austriac Uniqa a deţinut începând din 2005 un pachet de acţiuni de 27% din acţiunile companiei, care a fost răscumpărat însă de Adamescu anul acesta în schimbul a 25 milioane de euro.

Austriecii cumpăraseră pachetul respectiv cu 10 milioane de euro tot de la Dan Adamescu, planul iniţial fiind ca Uniqa să devină acţionar majoritar. Un acord de preluare a încă 23% din Astra fusese semnat în vara lui 2007, dar acesta a picat în scurt timp deoarece cei doi acţionari nu s-au înţeles la preţ. Dan Adamescu spune că acum că nu mai intenţionează să vândă compania.

"Astra se va dezvolta ca o asigurare naţională. Nu ne gândim să vindem nici de acum în zece ani. Dacă am predat băncile (ca ţară - n.r.), măcar în asigurări să mai avem o mare companie."

Asigurătorul a fost implicat în mai multe tranzacţii anul acesta, când a vândut o participaţie de 16% deţinută la Generali, pentru aproape 21 milioane de euro, şi a devenit acţionar la Intercontinental Bucureşti, cu o participaţie de 16%.

Compania a fost implicată anul acesta şi în discuţiile privind numirea noii conduceri a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) după ce şeful sucursalei din Braşov a Astra Asigurări a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte al CSA şi a primit aviz favorabil din partea comisiilor de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.

Astra a subscris prime de 870 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie 2011, în creştere cu 3,5%, şi a făcut un profit de patru ori mai mare, respectiv de 78 milioane de lei.

Creşterea afacerilor companiei s-a datorat vânzărilor mai mari de poliţe de asigurare a locuinţelor, după ce în anii trecuţi motorul afacerilor au fost asigurările de răspundere civilă auto.

Dan Adamescu şi-a început afacerile după 1990, înainte el trăind în Germania. Are businessuri cu clădiri de birouri, este proprietarul cunoscutului magazin Unirea din centrul Capitalei, are o firmă de construcţii şi terenuri imobiliare. De asemenea, el controlează şi hotelul Intercontinental din centrul Bucureştiului. Familia lui deţine şi cotidianul România Liberă. De această ultimă afacere s-a ocupat în ultimii ani Alexander Adamescu (dreapta), un executiv tăcut care a apărut extrem de rar în public. Înainte să revină în ţară, Alexander a lucrat la cea mai puternică firmă de consultanţă din lume McKinsey.

Asigurătorul este prezent pe piaţă din 1991, când s-a desprins din fosta Administraţie a Asigurărilor de Stat (ADAS).

Astra a urcat anul trecut pe primul loc în clasamentul asigurătorilor locali după o creştere agresivă a vânzărilor de poliţe de răspundere civilă auto (RCA) şi property. În urmă cu cinci ani compania se afla pe poziţia a şaptea în acest clasament, cu afaceri de 86 milioane de euro.

Grupul austriac Uniqa a deţinut începând din 2005 un pachet de acţiuni de 27% din acţiunile companiei, care a fost răscumpărat însă de Adamescu anul acesta în schimbul a 25 milioane de euro.

Austriecii cumpăraseră pachetul respectiv cu 10 milioane de euro tot de la Dan Adamescu, planul iniţial fiind ca Uniqa să devină acţionar majoritar.

Dan Adamescu deţine în prezent 99,7% din Astra prin intermediul firmelor Nova Group Investments (72,7%) şi Epsilon Estate Provider (27%).