„Cei care spun că urmează o a doua criză nu au învăţat nimic din prima“

În ciuda crizei care bătea la uşă, Rautaruukki a pariat pe România, unde a iniţiat în 2007 cea mai mare investiţie greenfield a companiei din afara Finlandei. Scandinavii au realizat o fabrică la Bolintin-Deal, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, care a atras fonduri de peste 35 mil. euro şi a devenit ulterior un hub de producţie european, aici fiind relocate în 2009 o parte din echipamentele fabricilor din Cehia şi Ungaria.

Marian Pîrvu, administrator al Ruukki România şi Bulgaria, dar şi business manager al grupului pentru cele două ţări plus Serbia, Croaţia, Slovenia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, vorbeşte despre cum a intrat în "familia" Ruukki la începutul lui 2010, de la cârma competitorului ArcelorMittal Construction.

Pîrvu consideră că dimeniunea psihologică a crizei afectează piaţa construcţiilor într-o măsură mai mare decât lipsa finanţărilor. "Oamenii nu investesc dacă nu sunt siguri că îşi vor recupera banii, mai devreme sau mai târziu", spune Pîrvu, într-un interviu pentru Business Construct.

El se aşteaptă ca piaţa construcţiilor să înregistreze o creştere uşoară anul viitor, deoarece în ciuda mediului internaţional nefavorabil, în România lucrurile s-au stabilizat: lumea a aşteptat destul şi va începe să investească. Dar au învăţat investitorii lecţia crizei? Încă de acum doi ani, crede Pîrvu. El dă exemplul Finlandei, unde perioada pe care unii o numesc a doua criză este tradusă cu "new normal", cei care folosesc această sintagmă fiind bine pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla. "Cei care spun că urmează o a doua criză aş zice că nu au învăţat nimic din prima", a adăugat managerul, care mizează pe creştere şi pentru anul viitor.

Spre afaceri de 35 mil. euro. Afacerile locale ale Ruukki au crescut cu 70% în primele nouă luni, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2010, potrivit lui Pîrvu, care prognozează un avans similar al afacerii pentru întregul an.

Anul trecut compania a raportat la Ministerul de Finanţe o cifră de afaceri de 82,2 milioane lei (19,5 mil. euro), astfel că în 2011 compania ar putea ajunge la un rulaj de aproape 35 de milioane de euro, echivalentul investiţiei în fabrica de la Bolintin.

Centrul de producţie din Giurgiu, desfăşurat pe o suprafaţă de peste trei hectare, cuprinde trei secţii de producţie: profilare, structuri metalice şi panouri tip sandwich. Compania a extins în acest an secţiile cu linii noi, pentru care a investit peste un milion de euro, şi intenţionează să deruleze proiecte similare în 2012.

Cel mai important factor de creştere al afacerii este existenţa fabricii la nivel local şi creşterea graduală a producţiei, la care se adaugă un lanţ de aprovizionare bine pus la punct. Politica de preţuri şi campaniile de promovare sunt de asemenea elemente care au susţinut creşterea afacerii, potrivit sursei citate. Exporturile, un alt pilon al rulajului, au crescut cu peste 40% în acest an, dar ponderea lor în totalul afacerii s-a redus la 30% în 2011, reprezentând astfel circa 10 milioane de euro. În România, contractele din acest an au vizat, printre altele, furnizarea de materiale pentru construirea mai multor centre logistice, magazine sau hoteluri, iar contractul cu valoarea cea mai ridicată a depăşit suma de două milioane de euro.

Pe plan extern, cel mai mare contract vizează livrarea a circa patru mii de tone de structuri metalice pentru o fabrică de ciment din Lituania, în baza unui acord de câteva milioane de euro, alte pieţe de export pentru companie fiind Cehia, Slovacia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Croaţia.

Compania nu are deocamdată finalizat bugetul pentru 2012, dar reprezentanţii companiei se aşteaptă la un avans de două cifre al afacerii Ruukki România anul viitor.

Cum ajung însă produsele din Bolintin în toată Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care până la ieşirea din ţară sunt circa 600 de kilometri, dar doar 100 de autostradă?

Drumurile proaste înseamnă timpi pierduţi. Dacă în România termenele de livrare se determină pe zile, în Cehia, Ungaria sau Slovacia acestea se reduc la ore, cu penalizări pentru fiecare depăşire. În al doilea rând, problemele de infrastructură determină şi costuri mai mari de distribuţie.

"La casete structurale, costul ambalajului reprezintă aproape 30% din cel al produsului. De ce? Pentru că drumurile sunt cele care sunt, trebuie să traverseze toate gropile şi atunci avem ambalare specială pentru produsele din Bolintin faţă de ambalarea produselor Ruukki standard", spune Pîrvu. Reprezentantul Ruukki România, companie cu 200 de angajaţi, vorbeşte însă şi despre un important avantaj local: forţa de muncă. Deşi nu mai este ieftină de ceva vreme, lucrătorii au un grad înalt de calificare.

De la firma-mamă. Datele comunicate de companie la Ministerul de Finanţe arată o pierdere ridicată la nivelul anului 2010, de 53,9 milioane lei (12,8 mil. euro). Acestea reprezintă cheltuieli financiare, generate de dobânzile la împrumutul din partea companiei-mamă pentru fabrica locală.

"Fabrica Ruukki din România a fost făcută printr-un împrumut de la Rautaruukki Finlanda. Cum este normal, toate aceste fluxuri de capital au fost purtătoare de dobândă, pentru că asta este legea în orice ţară. Când împrumuţi pe cineva trebuie să ai rata dobânzii la nivelul pieţei respective. Toate aceste pierderi pe care le avem în momentul acesta sunt financiare, din cauza acestor bani pe care noi îi avem împrumutaţi de la Rautaruukki", a spus Pîrvu.

El a adăugat că, din cauza crizei, compania nu a început deocamdată să restituie din împrumut. În aceste condiţii, grupul aşteaptă o revenire suficient de puternică a pieţei pentru rambursarea împrumutului, dorind astfel să se asigure că investiţia din România va rezista şi nu va fi decapitalizată. "Când piaţa construcţiilor va începe să crească în România suficient de mult, probabil că atunci o să începem să dăm din bani înapoi", a completat reprezentantul companiei.

Între ţările pe care Pîrvu le are în subordine, cele mai mari rulaje sunt în Cehia şi România. Deşi împart cele mai înalte trepte pe podium, cele două state se deosebesc fundamental: în Cehia, o piaţă matură, se pune accent pe calitatea produsului şi pe specificaţiile tehnice, iar în România contează preţul, afirmă Pîrvu. Preţul a fost primordial în România şi înainte de criză.

"Dacă se pune un panou cu o anumită rezistenţă la foc sau cu anumite cerinţe de rigiditate, există posibilitatea ca în lanţul acesta, de la proiectant până la montator, cineva să zică «e prea scump, mai bine căutăm ceva mai ieftin»", consideră reprezentantul Ruukki, subliniind sensibilitatea la preţ a românilor.

Alte companii active pe piaţa de panouri şi profiluri din România sunt ArcelorMittal Construction România, Lindab sau Megaprofil, companii controlate de asemenea de grupuri străine.