Cei mai mari jucători din IT aşteaptă sărbătorile de iarnă, cel mai important moment ca vânzări din tot anul

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 27.11.2011

După ce în primele nouă luni ale anului vânzările de produse IT au fost în creştere faţă de 2010, o mare parte dintre jucătorii mari de pe piaţă pariază pe o creştere a încasărilor şi în sezonul cheie de vânzări de Crăciun.

"Din punctul nostru de vedere 2011 a fost un an de revenire pentru piaţa de PC-uri, aşa s-a văzut în România, motiv pentru care ne aşteptăm să terminăm în forţă anul. Estimările sunt optimiste şi pentru anul viitor", a declarat pentru ZF Gabriela Mladin, Consumer Channels Group Lead la subsidiara locală a Microsoft.

Dar pe lângă trendul de creştere al pieţei, 2011 este şi primul an dintre cei 15 pe care îi are filiala locală Microsoft în România în care piaţa consumer este abordată metodic de o nouă divizie, spune Mladin.

"Eu conduc în Microsoft o divizie nouă, care se numeşte Consumer Channel Group şi este o divizie dedicată consumer. Este practic cel mai nou segment de business definit în Microsoft România şi segmentul respectiv îşi propune să susţină businessul producătorilor de PC-uri, fie că sunt firme multinaţionale sau producători locali şi mai lucrează şi cu partenerii de retail şi cu cei din telecom pe zona consumer. Ce presupune acest job? De exemplu ţinem legătura cu operatorii telecom - când ei vor spre exemplu să lanseze o promoţie în care să vândă servicii de internet împreună cu un PC, atunci intervenim şi noi. În aria mea de responsabilitate intră şi telefoanele mobile cu sistem de operare Windows."

Schimbările făcute de filiala locală a Microsoft au ca scop o abordare mai coerentă a pieţei, în condiţiile în care firma americană este prezentă pe piaţa retail nu doar cu aplicaţii software, ci şi cu tastaturi, telefoane mobile cu Windows sau mouse-uri.

"Practic sub umbrela consumer channel group s-a unit, aşa cum avea sens, partea de producători de hardware cu care lucrăm, cu segmentul de retail şi telecom pentru că în acest fel putem acţiona pe tot canalul nostru de distribuţie, să avem un mesaj coerent de la producător până la clientul final."

În acest context, Microsoft a lansat o primă campanie multiprodus, prin care încearcă atât să pună în evidenţă întreaga ofertă de produse, cât şi să vadă care este reacţia consumatorilor.

În mod neobişnuit, dar pentru a prezenta toate tehnologiile şi produsele disponibile, Microsoft România a inclus în această campanie şi consola de jocuri video Xbox, care nu este momentan lansată oficial pe plan local, a precizat pentru ZF şi Tudor Galoş, care ocupă de la 1 octombrie funcţia de Consumer Marketing Manager, Microsoft România.

"Este un efort de a ne concentra acţiunile în zona de consumer, într-o piaţă emergentă, cum este România."

Pe lângă o pagină web în care sunt prezentate toate produsele Microsoft şi de unde clienţii au legături către site-urile marilor retaileri locali unde sunt disponibile produsele firmei americane, compania a investit şi materiale promoţionale care vor fi expuse în magazine pentru a încerca să atragă atenţia asupra a diferite produse.

Miza? "Cu toţii sperăm că va fi un sezon de vânzări mai bun chiar dacă există provocări în piaţă. Suntem totuşi destul de încrezători în ce priveşte viitorul pieţei IT şi al retailului de specialitate în România. Este totuşi încă o piaţă emergentă cu posibilităţi mari de creştere atât în zona de consumer, cât şi în cea de business. Dacă ne uităm la zona de consumer, oportunităţile sunt foarte mari", explică Tudor Galoş.

Şi managerii din alte companii multinaţionale IT prezente pe piaţa locală sunt în general optimişti când vine vorba de trimestrul al patrulea.

"În ce priveşte trimestrul patru ne aşteptăm ca piaţa de PC-uri să atingă cel puţin nivelul de anul trecut de 220.000 de unităţi. Totul depinde însă de situaţia din Thailanda pentru că există întârzieri ale livrărilor", spune pentru ZF şi Tiberiu Dobre, directorul diviziei PSG (Personal System Group) a companiei Hewlett-Packard (HP).

"Trimestrul patru se anunţă a fi foarte bun. Vânzările în acest moment sunt foarte bune, în trimestrul patru estimăm că vor fi peste 150.000 de laptopuri vândute la nivelul întregii pieţe", a precizat şi pentru ZF Bogdan Iftemie, directorul de vânzări al subsidiarei locale a companiei taiwaneze Acer.

"Categoric vom încheia anul ca numărul unu pe piaţă din punct de vedere al numărului de unităţi vândute. Întrebarea este însă ce va urma în ianuarie - va fi scăderea obişnuită sau o prăbuşire. Estimez că vom vinde tot stocul de ultrabook-uri - adică 300 de bucăţi importate deja şi alte 300 care sunt în drum spre România. Există două modele care se vând în acest moment foarte bine: ultrabookul S3 şi cele din gama medie Aspire 5750."

Ultrabook-urile, o nouă categorie de computere portabile cu procesoare Intel, care a apărut pe piaţă în bună parte ca urmare a presiunilor făcute de producătorul american de procesoare, se diferenţiază de restul portabilelor cu Windows printr-un set de caracterisici obligatorii, precum un design deosebit, o grosime mai mică de 18 mm, o autonomie a bateriei de cel puţin 5-7 ore, o durată de pornire a sistemului de operare Windows de circa 12 secunde şi o greutate de aproximativ 1,5 kg sau mai mică.

Momentan pe piaţă există ultrabook-uri de la Acer şi Asus. Şi reprezentanţii companiei japoneze Sony au estimări optimiste pentru acest an în ceea ce priveşte vânzările de laptopuri.

"Sperăm să vindem de două ori mai multe laptopuri faţă de cât am vândut anul trecut. În ceea ce priveşte piaţa, este posibil ca până la finalul anului să atingă sau chiar să depăşească 500.000 de unităţi", a declarat pentru ZF Mircea Stoicescu, Trade Marketing Manager pentru România al Sony pe businessul Vaio.

El a adăugat că Sony a vândut întreg stocul de laptopuri din Seria Vaio Z, cu un preţ de peste 10.000 de lei, şi care era programat să "ţină" până la finalul lui decembrie, a adăugat Stoicescu.

"Până la finalul anului vom creşte la o cotă de piaţă de 4-5%, în creştere pe toate categoriile de notebook-uri. Segmentul notebook-urilor de business a avut o evoluţie foarte bună în acest an, iar în ceea ce priveşte modelul de vârf Vaio Z, am epuizat întreg stocul prevăzut, iniţial pentru vânzarea până la sfârşitul anului, în doar câteva săptămâni."

Compania sud-coreeană Samsung, care a adus în acest an în România şi calculatoare portabile, susţine de asemenea că vânzările urcă.

"Samsung a intrat la începutul acestui an pe piaţa laptopurilor din România şi a ajuns în luna iulie la o cotă de piaţă de 5,2%. Aceste rezultate sunt în grafic cu target-ul pe care ni l-am stabilit până la sfârşitul acestui an, de 7%. Recent, am lansat în România noile notebook-uri din Seria 3 300V, care au (...) o baterie puternică, oferind un timp de funcţionare de până la 9 ore, şi care sunt prezente deja pe rafturile magazinelor", a spus pentru ZF Valentin Popa, IT Product Manager, Samsung Electronics România.

"Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în perioada de Crăciun în situaţia în care septembrie şi octombrie au fost luni bune, peste aşteptările noastre. Pentru noiembrie şi decembrie ar trebui să nu avem surprize neplăcute", conchide Gabriela Mladin de la Microsoft.

"Dacă faci o comparaţie între perioada aceasta din 2011 cu perioada similară din 2010, se vede clar o evoluţie pozitivă."