"Creditul în euro se va scumpi, doar leii au o şansă", spune un bancher de top de la BRD

Autor: Razvan Voican 02.12.2011

Trebuie înţeles foarte clar că raritatea resurselor în euro pentru piaţa locală va împinge înspre scumpirea creditelor, presiunea putând fi mai mică doar pe dobânzile la lei în măsura în care BNR îşi consolidează poziţia de creditor net al băncilor, afirmă Claudiu Cercel, vicepreşedinte executiv responsabil cu pieţele financiare la BRD-SocGen, a doua mare bancă locală.



"Nu putem asista la ieftiniri ale creditelor, ba dimpotrivă, pentru că majoritatea elementelor care compun costul unui credit suferă de prociclicitate şi presează în direcţia scumpirii. Dacă se pune problema să stimulăm creditul în moneda locală, BNR ar trebui să-şi consolideze poziţia de creditor net şi să continue injecţiile de lei."

Liniile de finanţare de la banca-mamă rămân, doar că trebuie realizată o diversificare a resurselor în afara grupului, fără a fi vorba de vreun proces brutal, spune Claudiu Cercel.

Finanţările de la Soc-Gen acoperă circa 16-17% din necesarul BRD, iar pentru a realiza această diversificare banca locală se gândeşte ca anul viitor să emită obligaţiuni externe în cadrul unui program de tip EMTN, având deja aprobat un plafon de 600 mil. euro.

Şeful pieţelor financiare de la BRD avertizează că România va fi afectată vrând-nevrând prin mecanismul rece al ponderării activelor bancare la riscul pe care îl implică din cauză că ţara este evaluată cu o cotă de risc ridicată. Din păcate, spre deosebire de alte ţări din regiune România nu a reuşit să-şi construiască o piaţă de capital care să funcţioneze ca alternativă la canalul bancar, fondurile europene au rămas o eternă speranţă, iar sistemul bancar local este prins în tumultul extern care nu mai face diferenţieri în cadrul regiunii.

"Banca locală face alocare de capital pentru o grupă de active într-o anumită proporţie, pe când banca-mamă este nevoită să aloce într-o proporţie mai mare din cauza ponderării activelor la un risc ridicat", a mai spus Cercel.

Vicepreşedintele BRD a adăugat că nici titlurile de stat nu scapă de corecţie din cauză că ratingul de ţară este slab.

"Ai vrea să aduci capital suficient dacă piaţa ţi-ar permite; dar la preţurile actuale se concretizează de la sine cealaltă alternativă.", explică el.

Iar "cealaltă alternativă" înseamnă ajustarea bilanţului pentru că un bilanţ mai mic presupune cerinţe de capital mai reduse.