Ziarul Financiar a premiat cele mai valoroase companii la Gala ZF 2011. VEDEŢI AICI imagini de la Gală

Autor: Marius Radu - Mediafax 30.11.2011

Cele mai valoroase companii din România au primit, joi, premiile ZF, brandul media care defineşte piaţa informaţiilor financiare, Gala ZF 2011 scoţând în evidenţă companiile, oamenii sau organizaţiile care au adus un plus de valoare economiei româneşti.

Invitatul special al Galei ZF a fost Wolfgang Munchau, specialist pe zona euro şi membru fondator al ediţiei germane a celui mai mare ziar de afaceri european, Financial Times. Statutul recunoscut de expert în politicile europene dau greutate predicţiilor făcute de Wolfgang Munchau la Gala ZF, abordând tema propusă pentru ediţia din acest an - Viitorul euro şi al Europei? Viitorul nostru.

Anul acesta trofeele au fost acordate pentru două categorii de premii, "Cele mai valoroase companii din România" şi "Cele mai importante companii cu capital românesc".

Câştigatorii sunt:

Cele mai valoroase companii din România
Locul I: OMV Petrom - 3728 milioane euro
Locul II: Hidroelectrica - 3490 milioane euro
Locul III: Orange România - 2864 milioane euro
Locul IV: Romgaz - 2713 milioane euro
Locul V: Vodafone România - 2000 milioane euro


Cele mai valoroase companii cu capital românesc
Locul I: RCS&RDS - 567 milioane euro
Locul II: Banca Transilvania - 386 milioane euro
Locul III: Interagro - 237 milioane euro
Locul IV: Grup Servicii Petroliere - 207 milioane euro
Locul V: Dedeman - 180 milioane euro


Ziarul Financiar a decernat, de asemenea, în cadrul aceleaşi gale, cinci premii speciale:

Premiu special - "Cel mai mare angajator privat român" - Hidroconstrucţia
Premiu special - "Compania cu cel mai mult cash în conturi" - Enel Distribuţie Muntenia
Premiu special - "Investiţii în cea mai mare rafinărie" - Rompetrol Rafinare
Premiu special - "Compania din Top cu cel mai tânăr CEO" - Monica Iavorschi - Arctic
Premiul special pentru parteneriat cu ZF- Casa de Investiţii Capital Partners

Toţi premianţii Galei sunt companii prezentate în Anuarul "Cele mai valoroase 100 de companii din România", realizat în colaborare cu Casa de Investiţii Capital Partners. Acesta va fi prezent pe piaţă începând cu 5 decembrie 2011, fiind distribuit gratuit abonaţilor Ziarului Financiar.

Evenimentul prezentat de Amalia Enache şi Cristian Leonte a reunit aproximativ 400 de lideri ai mediului de business românesc.

Gala ZF este cel mai important eveniment de business care aduce recunoaştere celor mai valoroase companii din România. Anuarul "Cele mai valoroase 100 de companii din România" rămâne singurul care analizează şi realizează un top al companiilor conform datelor financiare prezente în piaţă.

Ziarul Financiar este brandul de referinţă al presei de business din România. De 12 ani pe piaţa românească, ZF oferă cititorilor semnificaţia evenimentelor recente şi anticipează evoluţiile din afaceri şi economie, prin ştiri, analize şi articole de opinie. Cu o audienţă lunară de 872.000 cititori pe print (SNA FOCUS, iulie 2009 - iulie 2010) şi 769.603 vizitatori unici online (SATI, iulie 2009 - iulie 2010, medie lunară), cotidianul de afaceri şi site-ul www.zf.ro, împreună cu suplimentele, cataloagele şi evenimentele ZF, reprezintă o sursă esenţială de informaţii şi interpretări pentru manageri, investitori şi mici întreprinzători.