Sameday Courier, afaceri mai mari cu 30% în primele nouă luni ale anului

Autor: Mirabela Tiron 01.12.2011

Compania de curierat Sameday Courier a obţinut afaceri în creştere cu 30% în primele nouă luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

"Până la sfârşitul anului aşteptăm afaceri de 1,3 milioane de euro la o rată a profitabilităţii de 10%", a declarat Octavian Bădescu.

Statisticile companiei arată că 50% din totalul coletelor expediate au fost livrate în Bucureşti. Pe următoarele locuri se află livrările din zona Transilvaniei (20%), Moldova (10%) şi Oltenia 10%. Expedierea şi transportul de colete în regim de urgenţă în străinătate generează 10% din cifra de afaceri. De asemenea, cel mai mare tarif încasat în urma livrării unui singur colet a fost de 800 de euro pentru o expediere din România în Austria.

Din 2012 Sameday Courier se va extinde pe piaţa din Bulgaria.