IFC: Expunerea noastră pe MedLife este de 57 mil. dolari
Autor:
Ioana David
07.12.2011
Ana-Maria Mihăescu, şefa misiunii International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii private a Băncii Mondiale, spune că în prezent expunerea instituţiei pe MedLife, operator de servicii medicale private, este de 57 mil. dolari.
"Parteneriatul cu MedLife a început în 2005, cu un mic contract de consultanţă. Acum, în 2011 suportul nostru financiar este de 57 milioane de dolari, care corespunde unor participaţii minoritare şi împrumuturi pe termen lung", a spus Mihăescu.
În 2010, compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 40 mil. euro.
Familia Marcu este acţionarul majoritar al MedLife însă pachete minoritare de acţiuni mai au şi IFC şi SGAM.