Johnson Controls preia un furnizor din Timişoara pentru Dacia şi Ford

Autor: Bogdan Alecu 07.12.2011

Johnson Controls, unul dintre cei mai mari producători mondiali de componente auto, a preluat divizia auto a Spumotim Timişoara, producător de spumă poliuretanică pentru industria auto, pentru a face faţă cererilor de componente din partea Dacia (Mioveni), Ford (Craiova) şi Fiat (Serbia).



"România este o parte importantă a creşterii pe piaţa auto din Europa de Est. Achiziţia Spumotim a fost realizată pentru a oferi un suport mai bun pentru Dacia, Ford şi Fiat, care au fabrici în regiune", a declarat Brian Cooke, vicepreşedinte şi general manager al diviziei de spumă a Johnson Controls Automotive Experience.

Valoarea tranzacţiei nu a fost anunţată. Spumotim era deţinută de persoane fizice şi SIF Banat-Crişana (3,9%), fiind înfiinţată în 1971 şi privatizată în 1994.

Spumotim are în prezent 300 de angajaţi, iar tranzacţia înclude atât sediul şi fabrica din Timişoara, cât şi cea din Piteşti. Compania era furnizor al Johnson Controls dinainte de achiziţie şi semnase deja cu Ford România pentru a furniza bureţi pentru scaunele viitorului B-Max care va intra în producţie anul viitor. Afacerile pentru 2011 erau estimate la 22,7 mil. euro.

Johnson Controls are în România un business de 204 mil. € şi mai deţine pe piaţa locală patru fabrici, la Piteşti, Mioveni, Ploieşti şi la Craiova, pe platforma industrială a Ford România unde se produc scaune, banchete şi huse pentru scaune.