Orfanii cu părinţi /de Paula Herlo

Vorbim astazi despre orfanii cu parinti, despre sutele de mii de copii care au cel putin un parinte departe. O intreaga generatie care creste suferind de dorul mamei sau al tatalui. Dupa patru ani, ne-am intors la copiii din campania "Tu stii ce mai face copilul tau?". Pe unii i-am gasit fericiti alaturi de parinti, pe altii sperand la ceva mai bun. Din pacate insa cei mai multi fac inca parte din generatia copiilor lasati singuri acasa. Cu acordul celor ce-i au in grija, copiii ne-au vorbit despre traumele lor.

Pe unii i-am gasit casatoriti la varste la care ar fi trebuit inca sa se joace, pe altii muncind dupa ce au abandonat scoala. Povestile lor puse unele langa altele reflecta drama unei intregi generatii: cea a copiilor lasati singuri acasa.

In urma cu patru ani isi traiau singuratatea impreuna: Iulian, Ionut si Elena. Unul langa altul. Fara parintii lor plecati in lume sa le faca un rost. Azi, pe ulita satului i-am regasit doar pe Elena si Iulian. Ionut nu mai locuieste acolo. Parintii s-au intors si l-au luat in Italia. Ionut e un copil fericit acum. Este cel mai bun la invaratura din clasa lui si aproape ca a uitat anii in care, singur, isi cauta echilibrul alaturi de prietenii lui din sat.

Iulian a ramas insa in casa bunicilor. L-am gasit tacut, inert, absent, ilustrand perfect drama orfanilor cu parinti. Povestea lui, presarata cu lungi drame legate de moartea tatalui, de plecarea mamei, de furii, excese, esecuri si depresii, ne descrie destinul unui copil pentru care daca nu se intervine acum poate fi pierdut.

In 2005 tatal a plecat in Italia. A muncit, a adunat bani si a ridicat o casa, casa lor. In anul in care ar fi trebuit sa se intoarca si sa se mute acolo, a murit intr-un accident pe o sosea din Italia. La scurt timp de la inmormantare mama a decis si ea sa plece in Italia. Sunt patru ani de cand copilul aude aceeasi motivatie. Inca o mai crede. Sau poate refuza sa creada ca mama are alte motive pentru ca nu s-a intors. Mama s-a stabilit in Italia. Acolo, a cunoscut un roman cu care are acum o relatie. Iulian s-a trezit peste noapte cu un frate si cu gandul ca mama va ramane departe. Cel putin o vreme. Insa nimeni nu-i va putea inlocui tatal. Puternic marcat de disparitia lui, copilul a suferit trauma dupa trauma si s-a transformat putin cate putin, devenind ceea ce specialistii numesc astazi tineri cu personalitate destructurata. Iulian a bifat aproape toate simptomele: esec scolar, depresie, instrainare fata de familie si prieteni. N-a vrut sa vorbeasca despre sentimentele lui si singurele reactii au fost cele de revolta. Anul trecut, cand mama a venit de Craciun acasa, Iulian a avut o reactie care a socat pe toata lumea. A scos tabloul tatalui, pe care a refuzat ani de zile sa-l priveasca, si si-a amenintat mama ca se omoara. Nu vrea sa vorbeasca despre el, despre fricile sau dorintele pe care le are. Refuza sa comunice si s-a inchis in lumea lui. Speriata, bunica l-a dus la psihiatru si la psiholog. Baiatul a luat tratament pentru depresie timp de o luna si jumatate, si a facut cateva sedinte de psihoterapie. Daniela Mihalcea, psihologul baiatului, vorbeste despre starile lui si descrie un nou simptom indentificat de specialisti la copiii care cresc fara parinti. "Sufera de depresii - un sindrom mai nou e alexitimia care consta in imposibilitatea sau neputinta exprimarii verbale a emotiilor." Are o lume a lui fantezista in care se refugiaza pentru ca acolo gaseste sprijin.

Criza economica n-a intors prea multi romani acasa.Se tem ca odata ajunsi in satele lor vor piede si suta de euro pe care reusesc sa o puna deoparte intr-o luna ca sa le trimita copiilor bani.

Oficial, din datele declarate autoritatilor, 25.000 de copii din Romania au ambii parinti plecati la munca in strainatate, neoficial insa numarul este mult mai mare. Un studiu UNICEF arata acum trei ani ca 126.000 de copii cresc fara ambii parinti si jumatate dintre ei erau mai mici de 10 ani. Ce efecte are acest lucru asupra dezvoltarii lor? "Tulburari de comportament, fuga de la scoala, consum de droguri."

Iulian pare un copil pierdut. Nimic nu-l bucura si nimeni nu-i poate sterge suferinta. Inca iubeste fotbalul si inca mai viseaza sa devina un mare sportiv asa cum isi dorea tatal lui. In rest, isi traiste copilaria cu speranta ca intr-o zi mama lui va fi langa el. Iulian stie ca exista copii care au ajuns in centre de plasament dupa ce rudele n-au putut sa aiba grija de ei. Sunt aproape 4.000 care isi astepta parintii in case de copii. Ne despartim de Iulian nu inainte de a ne cere sa-l ajutam sa caute pe internet strada pe care a murit tatal lui. Nu stie de ce sau poate nu vrea sa ne spuna. Ramas in lumea lui Iulian isi astepta salvarea care nu poate veni decat de la mama lui. Pe care inca o asteapta sa se intoarca si sa ramana. Asa cum i-a promis.

Peste drum de casa lui o gasim pe Elena. Acum patru ani ne povestea trista ca mama a lasat-o in fara casei spunandu-i ca se duce la primarie. Ani de zile a astept un semn de la ea. Anul asta l-a primit. Mama a cautat-o si s-au intalnit. Dupa cateva zile petrecute impreuna, mama s-a reintors in Italia. N-a dat nici o explicatie pentru absenta ei, iar Elena s-a multumit sa se bucure pentru scurt timp de senzatia ca n-a uitat-o de tot. Ca inca mai are mama, ca poate sa le rada in nas celor ce radeau de ea. Venirea mamei i-a schimbat doar imaginea in fata celorlalti copii, in sufletul ei insa nu s-a schimbat nimic. De cand a plecat, mama a mai dat doar un telefon. In schimb tatal o cauta mereu. Acum e in Italia, inceara sa faca rost de bani sa-i trimita ca s-o tina la liceu. Si fratele ei e e tot acolo. Elena isi aminteste ca dupa ce a aparut in campania "Tu stii ce mai face copilul tau?" tata a venit acasa. A luat-o in Italia si a incercat asa cum a putut el sa o tina aproape.

Un an a stat in Italia. Ar fi vrut sa ramana, dar a inteles ca nu se poate. Elena e un copil care nu cere nimic, dar care in sufletul ei ascunde traumele ce i se citesc pe chip. O fetita mare, careia in urma cu patru ani i-am remarcat zambetul ca o grimasa, acelasi zambet care astazi ascunde o mare suferinta.

Elena stie ca putin ii lipseste sa fie pe deplin fericita. Ar fi suficient ca tata sa fie langa ea. Sa nu mai adoarma cu gandul ca va ramne singura dupa ce bunica, batrana si bolnava, nu va mai fi.

In urma cu cinci ani, sapte copii erau lasati in casa bunicilor de parintii plecati in lume sa le faca un rost. Cand i-am intalnit, in 2007, le cereau in hohote sa se intoarca. Azi nu le mai cer nimic. Au crescut si-au inteles ca acolo, departe, parintii isi traiesc viata lor din care copiii nu mai fac parte.

Intr-un alt colt de tara, intr-o casa saracioasa, regasim cativa dintre dintre cei sapte copii lasati in casa unei femei de fiicele ei plecate la munca: una in Italia, alta in Spania. In urma cu patru ani le cereau in hohote parintilor sa se intoarca acasa. Parintii erau plecati in Italia, la munca. Tata de patru ani, iar mama de un an. Ea era menajera in casa unei italience, iar el inca isi cauta de lucru. Nu si-a luat copiii in Italia, s-au intors ei acasa. Nu mai aveau de lucru si se saturasera sa locuiasca intr-un fost combinat dezafectat. Si-au luat cei sase copii de la bunici si au plecat la Calarasi. Timp de trei ani au locuit intr-un bloc de nefamilisti. In scurt timp au cheltuit toti banii, iar copiii au inteles ca tabloul perfect descris de parinti inainte de a pleca e departe de realitate.

Azi, dupa patru ani, ii gasim pe trei dintre ei tot in casa bunicii. Mai mari, mai tristi si prea maturi pentru varsta lor. Rahela e cea mai mare si isi aminteste ca in 2007 le cerea in hohote parintilor sa se intoarca acasa.

Azi, nu le mai cere nimic. Calea cea mai buna pentru ea e scoala. Ar vrea sa invete, sa faca o facultate si sa plece departe. Ii e teama ca ar putea lua calea surorilor mai mari care s-au maritat prea devreme: una la 18 - inainte sa termine scoala, cealalta la doar 15 ani. Poate ca si ele si-ar fi dorit mai mult de la viata, dar cand au avut de ales intre a creste singure si o familie, au ales raul cel mai mic.

Daniel, fratele lor cel mai mare, care acum patru ani fugise de acasa la o stana e la fel de rebel. Azi, Daniel isi cauta inca drumul. Surorile lui spun ca-i plac jocurile de noroc si supravietuieste muncind cu ziua.

La cei 14 ani, Rahela a ramas sa aiba grija de surorile mai mici. Isi incepe povestea ultimilor patru ani privind in gol. Ar vrea sa vorbeasca despre asta, insa nu stie cum sa-si aseze ideile astfel incat sa nu-si jigneasca parintii. Cand au venit acasa a trait cu speranta ca va avea in sfarsit o familie adevarata. O vreme au dus-o bine, insa ultimii doi ani au fost un cosmar. De aceea mama si tata au ales sa plece din nou. Doar ca de data asta i-au lasat singuri intr-un camin de nefamilisti din Calarasi in grija fratilor mai mari.

Intoarcerea parintilor n-a schimbat cu nimic viata copiilor. Dimpotriva. Baiatul e tot rebel, fetele si-au gasit scaparea maritandu-se, iar cei mici inca mai cauta raspunsuri: de ce n-au o casa a lor, de ce i-au lasat singuri in camin, de ce nu-i suna azi. Nu sunt mai fericiti ca acum patru ani, poate doar mai linistiti. In casa bunicilor.

Acum are si grija de copiii fiicelor ei. Pe Bogdan, baiatul celeilalte fete, l-a luat in plasament dupa ce a realizat ca mama lui, plecata in Spania, nu se mai intoarce.

Bogdan nu-si cunoaste mama. Era prea mic cand ea a plecat. Pe tata l-a mai vazut, dar foarte rar. Mic fiind nu si-a constientizat conditia, insa pe masura ce vedea alti copii cu parinti baiatul s-a transformat si a reactionat. Din copilul premiant, a ajuns codasul clasei. In plus bunica a observat la el tot felul de reactii ciudate si de aceea l-a dus la medic. Bogdan ia tratament pentru ADHD, descrisa de specialisti ca fiind o tulburare de comportament care se manifesta prin imposibilitatea de a se concentra asupra unui subiect sau a unei actiuni. Lipsa parintilor poate duce la agravarea acestei boli.

Bogdan nu mai face diferenta intre parinti si bunici. Ar vrea sa-si revada mama. S-o cunoasca, sa-i spuna povestile lui, sa vada pur si simplu cum e sa cresti intr-o familie adevarata. Pana atunci se multumeste cu atentia pe care bunica o imparte cu celelalte nepoate. Rahela, Maria si Viorica nu mai plang de dorul parintilor. Le-au fost de ajuns ultimii ani ca sa inteleaga ca pana la urma, cu sau fara ei, sunt tot singuri. Ca anii ce-au trecut i-au instrainat, ca traiul mai bun la care sperau ei si parintii lor a fost doar o iluzie, iar crudul adevar e ca in toti acesti ani mama si tata au pierdut infinit mai mult decat ar fi putut castiga prin straini: au pierdut respectul copiilor lor.

Cand mama le-a promis ca pleaca in Germania sa faca bani, cei sase copii au crezut-o. Cateva luni mai tarziu au aflat ca nu se mai intoarce. Lasati in grija unui tata aproape orb, copiii au reactionat diferit. Cel mare a fugit de acasa si a trecut prin mari incercari, in vreme ce sora lui a devenit mama pentru cei mici. Dupa patru ani i-am regasit la fel de tristi, resemnati si constineti ca vor ramane pentru toata viata parintii fratilor lor mai mici.

In urma cu patru ani fratii Ichim pe care i-am intalnit in comuna Seleus, judetul Mures, isi spuneau povestea printre lacrimi. Mama plecase in 2006 la munca in Germania si cand ar fi trebuit sa se intoarca cu bani la familia ei a trimis vorba printr-un om din sat ca nu mai vine. Deloc. Niciodata. Ca viata ei e acolo, departe, iar copiii si sotul aproape orb nu mai fac parte din planurile ei. Si-a amputat instinctul de mama si a uitat de tot si de toate. Nu i-a mai vizitat, iar la telefon a refuzat sa-i auda. Si-a sters viata de dinainte si a luat-o de la capat.

Anii au trecut, copiii au crescut si unii dintre ei inca mai cauta raspunsuri. Cel mare, Andrei, a fost cel mai afectat. Cand mama i-a parasit invata la unul dintre cele mai respectate licee din Targu Mures. Vorbea doua limbi straine si avea tot viitorul in fata. Baiatul mamei, Andrei, a suferit un soc atat de ptuernic cand a realizat ca a fost abandonat incat a fugit de acasa

A fost nevoie de ani si de lectii de viata dure pentru ca astazi sa poata vorbi despre ce-a trait in ultimii doi ani. A furat, a fost inchis. Dupa ce a fost eliberat, a plecat in Germania, sa munceasca. A fost ajutor de bucatar, a lucrat la o firma de piese auto, la cules de ceapa si castraveti. O parte din bani i-a trimis acasa pentru ca cei mai mici ca sa-si continue scoala. Asta dupa ce Teo, fratele lui, a fost la un pas sa abandoneze scoala pentru ca nu aveau bani.

A trecut prim momente grele si, desi era doar un copil Teo, a fost suficient de matur incat sa-si dea semana ca isi poate rata viata. S-a reintors la scoala si a reusit performanta de a absolvi liceul ca sef de promotie. Azi e student al Facultatii de Teologie din Cluj. Suferinta lui e cu atat mai mare cu cat pana la varsta de 12 ani a fost cresut de parintii adoptivi ai mamei. Si ea a fost un copil abandonat asa ca decizia ei de a-si parasi propriii copii e greu de inteles.

Alexandra, fetita cea mai mare, odata cu abandonul mamei si-a abandonat si ea copilaria. Avea numai opt ani cand fratele cel mai mic, Pavel, i-a spus pentru prima data mama. Anii care au trecut i-au intarit fetei convingerea ca va fi pentru totdeauna mama fratilor mai mici. La cei 14 ani n-are prea mari asteptari de la viata pentru ca desi e inca un copil a trecut prin multe greutati. Pavel si Edi nu-si aminstesc de mama lor. Tatal nu mai vorbeste de ea de cand a hotarat sa divorteze. Nu e primul cuplu care se destrama odata cu plecarea unuia dintre soti in strainatate. Studiul UNICEF arata ca in 18% dintre cazurile in care mama pleca relatia se deterioreaza, iar dintre acestia 43% divorteaza.

Copii lui l-au ajutat sa mearga mai departe. Cei mai mari si-au asumat rolurile de parinti in locul lui. Ar fi vrut sa le ofere mai mult, sa stie cum sa-i vorbeasca lui Andrei, sa-l inteleaga pe Teo, sa-i de Alexandrei libertatea de a-si trai copilaria. Ei sunt copiii care au inteles ca fericirea si-o gasesc doar cand au parintii alaturi. Sunt 80.000 oficial insa neoficial numarul depaseste ordinul sutelor de mii. Autoritatile nu stiu nimic despre ei, pentru ca doar 7% dintre parinti le informenaza asupra intentiei lor de a pasari tara si putini sunt cei care se intorc ca sa-si ia copiii cu ei in strainatate, desi asta ar putea insemna salvarea lor.

Casian a fost lasat in casa bunicilor cand avea doi ani. Mama a plecat in Spania sa castige bani si sa cumpere o casa penru ea si copilul ei. Acolo am intalnit-o si noi in 2006. Intr-un parc, privea spre copiii sotului spaniol. Pe al ei nu-l mai vazuse de trei ani. Pentru ca Romania nu era parte a Uniunii Europene, Mihaela se temea ca odata ajunsa acasa autoritatile nu-i vor mai permite sa se intoarca in Spania unde locuia ilegal. Odata cu aderarea, Mihaela a putut sa vina acasa. Dupa patru ani, isi privea copilul care n-o recunostea. Mihaela a pierdut cele mai frumoase momente din viata copilului ei. Ziua in care a inganat primul cantec sau clipele cand el a cautat-o cu privirea la serbare.

Visa atunci la ziua in care isi va duce copilul in Spania, la noua ei familie. Astazi ii gasim impreuna in parcul in care Mihaela plangea de dorul copilului ei.

Dupa intalnirea de acum trei ani, Mihaela a hotarat sa-si ia copilul la ea cand a realizat ca distanta l-a instrainat. Casina creste acum alaturi de cei trei frati: Daniel si Noel, copiii sotului si Sergio fiul ei cel mic. Casian s-a integrat perfect in noua familie si aproape ca a uitat limba romana. S-a integrat perfct in noua familie si e fericit. Casian e un caz fericit, insa cei mai multi copii traiesc dramele singuri. In cifre absolute nu stie nimeni cati copii cresc fara parinti in tara noastra. Studii realizate de UNICEF si Fundatia Soros aduc statistici coplesitoare. In urma cu trei ani aproximativ 350.000 de copii aveau parintii plecati la munca in strainatate, iar 400.000 au trait pentru o scurta vreme fara mama sau fara tata, in total 750.000 de copii din totalul de cinci milioane cat are Romania au fost la un moment dat afectati de migratia fortei de munca.

Alexandra nu cere prea mult. Vrea doar sa nu mai fie mama la 14 ani. Teo ar vrea sa stearga urmele traumei lasate de plecarea celei care i-a dat viata, in vreme ce Pavel inca o mai cauta printre femeile ce-i ies in cale. Mii de copii au bifat unul cate unul simptomele instrainarii de parinti: despresie, esec scolar, abandon, infractionalitate. Iar ei sunt doar cativa dintre zecile de mii ale caror strigate de ajutor transformate in gesturi extreme sunt dovada clara ca putini sunt parintii care dupa ani intregi de pribegie stiu cu adevarat ce mai face copilul lor.

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea "România, te iubesc!" din 30 octombrie 2011