Colecţia de viori şi violonişti/ de Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina 09.12.2011

Chiar dacă la prima vedere oferta acestui festival ar fi putut părea ameninţată de monotonie, lucrurile nu au stat deloc aşa.

Acest lucru s-a datorat însă nu atât minunatelor instrumente prezente pe scena Studioului "Mihail Jora" al Radiodifuziunii de-a lungul celor 10 zile de festival, cât personalităţilor distincte şi foarte variate ale soliştilor. Este vorba despre un tip de varietate care a conturat într-o manieră extrem de convingătoare şi pe deplin cuprinzător arta interpretării violonistice. A fost o adevărată şansă pentru public, mai ales pentru aceia care au putut trece dincolo de "acordurile plăcute" ale muzicii interpretate - majoritatea concertelor aparţinând repertoriului romantic - şi au putut avea o frecvenţă disponibilă şi pentru receptarea diferenţelor culturale care i-au format pe cei cinci violonişti de mare valoare care provin la origine din acelaşi spaţiu cultural românesc.

Deşi ideea de a demonstra că marketing-ul nu este întotdeauna inamicul culturii şi al artei nu a fost susţinută de promovarea proiectului - afişele nefăcând referire la instrumentul pe care se cânta în fiecare seară a festivalului - totuşi scopul festivalului Viori de colecţie la Sala Radio a fost atins. Artişti români de cel mai înalt nivel, care desfăşoară o reală carieră internaţională, au dialogat în faţa publicului pe tema pasiunii pentru vioară, pentru lumea mereu minunată şi mereu altfel pe care sunetul acestui instrument o poate releva atunci când se află în mâinile unor adevăraţi artişti.

Iar violoniştii Bogdan Zvorişteanu, Remus Azoiţei, Ştefan Horváth, Gabriel Croitoru şi Alexandru Tomescu - în ordinea intrării lor în programul festivalului - s-au dovedit a fi adevăraţi maeştri. Adică nu doar posesorii unui redutabil bagaj de tehnică instrumentală tradusă prin remarcabile şarje de virtuozitate, ci şi gânditori plini de har asupra celor cântate, spuse, împărtăşite publicului. Pentru conformitate, lor li s-au alăturat Orchestra de cameră radio dirijată de Tiberiu Soare şi Jozsef Horvath, Orchestra Naţională Radio dirijată de Christian Badea şi Mihnea Ignat şi pianiştii Clara Cellich, Horia Mihail, Valentin Gheorghiu şi Eduard Stan.

Inerentele vagi umbre estetice nu pot fi astfel puse - datorită tocmai acestui nivel constant foarte bun al tuturor invitaţilor acestui festival - decât pe seama unor puncte de vedere subiective şi nu pot face referire în consecinţă decât la subtilităţi în privinţa manierei în care un solist sau altul "a văzut" modul de a încadra în stil un anume opus. Acest festival a dovedit, printre altele, că atunci când este vorba nu doar despre pasiune, ci şi despre nişte naturi artistice puternice şi impregnate de nevoia de continuă autodepăşire, mediul concurenţial extrem de dur al occidentului nu creează diferenţe între artiştii care îşi desfăşoară activitatea curentă pe poziţii extrem de importante şi de expuse precum cele de concert maestru al Orchestrei Suisse Romande din Geneva sau al Orchestrei simfonice din Basel, ori de profesor la Royal Academy of Music şi cei care deşi desfăşoară o activitate internaţională au totuşi baza activităţii în România, precum Gabriel Croitoru ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică, solist al Filarmonicii din Ploieşti, prim-violonist al cvartetului Transilvania şi parte a altor proiecte camerale, sau Alexandru Tomescu, solistul Formaţiilor Muzicale Radio şi protagonist al unor importante proiecte solistice şi camerale.

De altminteri, Alexandru Tomescu şi al său Concert în la minor pentru vioară şi orchestră op.53 de Dvořak a marcat o încheiere apoteotică a acestei prime - sperăm nu şi ultime - ediţii a acestui festival, care datorită portofoliului foarte valoros de violonişti români activi la acest moment are ce arăta pe viitor. Alexandru Tomescu pare a traversa, spre bucuria tuturor celor care îl ascultă, o perioadă fastă a carierei sale, în care bucuria de a face performanţă muzicală cu sens trece rampa, aşa cum se spune în teatru, într-o manieră foarte convingătoare către public. Acum, când publicul aclamă cel mai tare, adevărata maturitate artistică îşi va spune sperăm în mod hotărât cuvântul, înscriindu-l pe Alexandru Tomescu în galeria acelor artişti români care au demonstrat că arta artistului este stăpâna instrumentului.

Festivalul internaţional Viori de colecţie la Sala Radio a fost o demonstraţie a faptului că marile instrumente nu pot fi considerate astfel decât în mâna unor artişti care se ridică cel puţin la valoarea lor. Fie ele construite de Antonio Stradivarius, Giuseppe Guarneri sau Niccolo Gagliano.