SUA vede nori negri în Europa: proteste violente de amploare ar putea izbucni pe continent, spune şeful Statului Major american

Autor: Mediafax 10.12.2011

Şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Martin Dempsey, avertizează că Europa s-ar putea confrunta cu proteste violente de amploare, pe fondul crizei economice, subliniind că "zona euro este expusă unui risc major", informează BBC News online.

"Suntem extraordinar de îngrijoraţi în legătură cu sănătatea şi viabilitatea euro pentru că, într-o anumită măsură, suntem expuşi", a explicat Dempsey în cadrul unui seminar organizat de Institutul Atlantic Council, cu sediul la Washington.

Şeful Statului Major Interarme al armatei americane a reamintit importanţa comerţului dintre Europa şi Statele Unite, dar şi "riscurile pe care le-ar comporta dezordinea civică şi destrămarea Uniunii Europene".

Dempsey nu este convins că măsurile luate vineri de Uniunea Europeană vor reuşi să menţină unită zona euro, avertizând că o destrămare ar avea consecinţe grave pentru Statele Unite.

"Zona euro se confruntă cu un risc major. Ştiu că au luat unele măsuri cu cei 17 membri ai zonei euro pentru a se alinia mai bine la nivel monetar şi fiscal. Dar este neclar, cel puţin pentru mine, dacă acesta este liantul care îi va menţine", a spus oficialul militar american.