Nicolae Crişan a fost numit şef la Fondul de garantare a asiguraţilor

Autor: Ciprian Valentin Botea 13.12.2011

Nicolae Crişan (foto), preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în perioada 2001-2006, a fost numit director general al Fondului de garantare a asiguraţilor, instituţia care se ocupă cu despăgubirea clienţilor companiilor de asigurări intrate în faliment.

Crişan este cel care a pus practic bazele CSA, în anul 2001, când a transformat un departamant specializat din cadrul Ministerului de Finanţe într-o autoritate de reglementare de sine-stătătoare.

Fondul de garantare funcţionează în subordinea autorităţii de reglementare, iar conducerea instituţiei este numită de Consiliul CSA. Crişan a fost în ultimii ani consilier principal în cadrul Fondului de garantare a asiguraţilor şi s-a ocupat de administrarea specială a unor companii falimentare, precum Euroasig sau KD Life.

Totodată, Consiliul CSA a decis simplificarea structurii organizatorice a Fondului, care va cuprinde numai trei direcţii. CSA se află, de asemenea, în proces de reorganizare în contextul în care instituţia are o nouă conducere.

Fondul de garantare a plătit în primele nouă luni din 2011 despăgubiri de 4,15 milioane de lei (circa 1 mil. euro) clienţilor mai multor companii de asigurări intrate în faliment. Numărul cererilor de plată primite de Fond a fost de 211, iar dintre acestea 178 au fost soluţionate favorabil.

România este unul dintre cele 12 state europene în care funcţionează o schemă de garantare în asigurări.

La nivelul Uniunii Europene este în pregătire un proiect de directivă care va impune tuturor statelor membre crearea unor astfel de sisteme.

Comisia de Supraveghere a Asigură­rilor (CSA) a adoptat o nouă organigramă care va cuprinde numai 12 direcţii de specialitate, faţă de 28 de direcţii până acum, şi care va fi valabilă începând de as­tăzi. Măsura fusese anunţată recent şi va implica inclusiv reducerea cu 10% a personalului.

La sfârşitul anului trecut instituţia avea 163 de angajaţi în sediul central şi în reprezentanţele regionale, nivel similar cu cel înregistrat în 2009. Noua structură organizatorică include şi o direcţie de protecţie a consumatorilor de asigurări.