Lucrările la autostrada Deva - Orăştie, oprite de Protecţia Mediului

Autor: Nicoleta Medrea, Mediafax 12.12.2011

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara a notificat, luni, constructorii tronsonului de autostradă dintre Deva şi Orăştie să oprească lucrările de excavaţii pentru materialele necesare pentru terasament, după ce la sediul instituţiei au fost depuse două contestaţii din partea unor săteni.

Directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaş, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a notificat constructorii, Straco şi Strabag, a cerut oprirea lucrărilor de excavaţii pentru materialele necesare la tronsonul de autostradă dintre Deva şi Orăştie, după ce la sediul instituţiei au fost depuse două contestaţii din partea sătenilor din Banpotoc şi Pricaz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, localnicii din Banpotoc au cerut ca pe terenul exploatat pentru materiale de construcţii să fie realizate o bază sportivă şi spaţii verzi, în condiţiile în care în planul de conformare înaintat APM pentru obţinerea avizului de mediu firmele constructoare au prevăzut o zonă de dezvoltare economică.

De cealaltă parte, sătenii din Pricaz au reclamat că s-a exploatat prea mult pământ din perimetrul aprobat, motiv pentru care terenul nu ar mai putea fi redat circuitului agricol.

Georgeta Barabaş a spus că lucrările la autostradă vor putea continua, dar constructorii nu vor mai putea prelua materiale de umplere pentru infrastructură din perimetrele Banpotoc şi Pricaz, până când nu vor reface planurile de mediu.

"Oamenii reclamă şi perimetrul de unde s-a excavat până acum, dar şi perimetrul care urmează să se exploateze şi care mâine (marţi - n.r.) este în şedinţa Comisiei de Autorizare Tehnică. Va trebui să revizuim lucrările de refacere a mediului pentru perimetrul pe care să îl alocăm şi să fim mult mai severi pentru perimetrul pentru care se cere acum aviz. Oprim lucrările de excavare a materialelor de umplutură ceea ce însemnă bineînţeles timp mai mult şi cheltuieli mai mari pentru firmele constructoare. Trebuie studii şi bani suplimentari pentru a răspunde solicitărilor comunităţii şi nevoii acesteia de a trăi într-un mediu curat", a spus Barabaş.

Directorul APM Deva a afirmat că firmele constructoare au respectat planurile iniţiale de mediu aprobate, menţionând însă că legislaţia permite comunităţilor locale să vină cu observaţii referitoare la derularea proiectului în ceea ce priveşte mediul.

În condiţiile în care constructorii nu mai pot folosi materiale din perimetrele Banpotoc şi Turdaş, o soluţie ar putea fi, în opinia directorului APM Hunedoara, alte materiale de umplutură care pot fi găsite pe haldele de zgură de la Hunedoara sau Ghelari.

"Soluţia este utilizarea altor materiale de umplutură din perimetre autorizate, cum ar fi zgura sau calcarul dolomitic din zona Hunedoara", a spus Barabaş.

Potrivit sursei citate, pentru utilizarea acestor materiale este nevoie de un acord al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR).

Tronsonul Deva - Orăştie, de pe traseul autostrăzii Nădlac - Timişoara - Lugoj - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Constanţa, beneficiază de o finanţare în valoare de 177,92 milioane de euro (fără TVA), din care contribuţia Comisiei Europene se ridică la 108,91 milioane de euro, iar cea a Guvernului României este de 69 de milioane de euro, fără TVA. Lungimea tronsonului este de 32,5 kilometri, cu două benzi pe sens. Pe traseu vor fi construite 21 de poduri şi pasaje, cel mai mare fiind podul peste râul Mureş, care va avea o deschidere de 720 de metri.

Termenele de finalizare a lucrărilor sunt august 2012 pentru segmentul Simeria - Orăştie şi februarie 2013 pentru sectorul Deva - Simeria.