Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Paul Comşa 14.12.2011

Guvernul ungar vrea să crească salariul minim brut pe economie de la 78.000 de forinţi la 93.000 de forinţi (305 euro) şi salariul minim pentru angajaţii calificaţi de la 94.000 de forinţi la 108.000 de forinţi (354 euro) anul viitor, potrivit secretarului de stat Sandor Czomba, citat de Budapest Business Journal. Majorarea salariului minim se va adăuga celorlalte cheltuieli fiscale care în prezent se ridică la 100 mld. forinţi (328 mil. euro).

Marile bănci arabe sunt dispuse să investească în sectorul bancar din Turcia dacă autorităţile vor ridica barierele de intrare pe piaţa financiară, conform directorului executiv al Uniunii băncilor arabe, organizaţia care apără interesele instituţiilor de credit din ţările arabe, scrie Hurriyet. Printre băncile care vor să intre pe piaţa turcească se numără Emirates International şi Qatar International.

Compania energetică rusă controlată de stat Rosatom vrea să-şi majoreze veniturile de cinci ori până în 2030, la 75 mld. dolari, a declarat şeful Rosatom Sergei Kiriyenko, citat de agenţia RIA Novosti. El a afirmat că încasările companiei au avansat cu 150% în ultimii cinci ani, la 15 mld. dolari. Rosatom a inaugurat recent al patrulea reactor al centralei nucleare din Kalinin, în centrul Rusiei.

FMI a revizuit în scădere estimarea de creştere a economiei poloneze pentru anul viitor la 2,5% din cauza agravării situaţiei economice din zona euro, scrie Warsaw Business Journal. Analiştii FMI apreciază că guvernul polonez nu va reuşi să atingă ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB în anul următor şi un procent mai realist ar fi 3,25%.

Şomajul din Cehia a ajuns la 8% în noiembrie, avansând cu 0,1 puncte procentuale faţă de rata din septembrie, scrie ceskaposice.cz. Analiştii apreciază că numărul şomerilor va creşte în următoarele luni, mai ales din cauza scăderii producţiei industriale şi a multor companii care au anunţat restructurări ale personalului angajat.

Companiile din Cehia care angajează ilegal muncitori străini vor fi sancţionate cu amenzi de până la cinci milioane de coroane (196 mil. euro) şi li se va suspenda dreptul de a primi subvenţii de la stat timp de trei ani, scrie agenţia CTK. Costurile estimate pentru luarea în evidenţă a companiilor se ridică la aproximativ două milioane de coroane (79 mil. euro) şi vor fi acoperite din bugetul asigurărilor sociale.

Exporturile Bulgariei în statele din UE au avansat cu 34,6% la nouă luni comparativ cu perioada similară a anului trecut, scrie Sofia Echo.Exporturile au totalizat 18,1 mld. leva (9,2 mld. euro), potrivit institutului bulgar de statistică. Principalii parteneri la export sunt Germania, România, Italia, Grecia şi Belgia. În aceeaşi perioadă, importurile Bulgariei din UE au crescut cu 20,5% şi au totalizat 18,7 mld. leva (9,5 mld. euro).

Banca naţională a Bulgariei a anunţat pierderi de 4,6 mil. leva (2,34 mil. euro) pentru prima jumătate a anului, scrie Sofia Echo. Rezultatul financiar negativ este determinat mai ales de reevaluarea rezervelor valutare străine, dar şi a rezervelor de aur şi a unor instrumente financiare, în special obligaţiuni guvernamentale. Instituţia a avut şi cheltuieli administrative importante, în special cu salariile şi cu întreţinerea clădirii, care s-au ridicat la 50,85 mil. leva (25,86 mil. euro).

Ministerul rus pentru dezvoltare economică a revizuit în scădere estimarea pentru inflaţia din acest an la sub 6,5%, scrie agenţia Ria Novosti. "Estimăm o inflaţie cuprinsă între 6,2% şi 6,5%. Cel mai probabil va fi apropiată de limita inferioară", a spus adjunctul din cadrul ministerului Andrei Klepach. Inflaţia din acest an s-a menţinut la 5,7% la începutul lunii.