Harta pârtiilor de schi din România: 130 de pârtii cu o lungime de 116 kilometri, cât domeniul schiabil dintr-o staţiune austriacă

Autor: Mirabela Tiron 15.12.2011

În România se poate schia în prezent pe 116 kilometri de pârtii din 17 judeţe, domeniul schiabil fiind cât o staţiune din Austria sau Franţa, care nu dispune însă de aceleaşi facilităţi de schi. România are în acest moment 130 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru, potrivit datelor transmise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

"Nu avem tunuri de zăpadă pentru că nu există sursă de apă"

Mihai Mezdrea, directorul executiv al companiei Telescaun Negreşti, care administrează pârtia Dealul Negru I cu o lungime de 3.000 de metri (3 kilometri) şi Dealul Negru II cu o lungime de 441 de metri din Vatra Dornei (judeţul Suceava), susţine că în sezonul de iarnă de anul trecut au schiat pe cele două pârtii 23.000 de turişti, din care peste 90% români.

"Nu avem tunuri de zăpadă artificială pentru că în zonă nu există un pârâu sau o sursă de apă de la care să ne alimentăm. De aceea nu se poate schia acum", a declarat Mihai Mezdrea. El susţine că zona Vatra Dornei nu are infrastructura de schi şi nici munţi ca în Austria, de aceea nu atrage turişti străini.

"Cred că este foarte greu să aducem turiştii străini pe pârtiile noastre pentru că nu există aceleaşi facilităţi de schi ca în străinătate. În Austria schiul nu este văzut ca o afacere cum se întâmplă la noi, ci ca o activitate care dezvoltă alte industrii, dacă ne gândim de exemplu la partea de cazare", a spus el. Mezdrea susţine că România are nevoie şi de o promovare a zonelor de schi din partea autorităţilor locale, nu doar de o promovare generală. Anul trecut compania Telescaun Negreşti a avut o cifră de afaceri de 1,48 milioane de lei (352.000 euro) şi un profit de 399.000 de lei (95.000 euro), la un număr de 22 de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Domeniul schiabil din România, cât o staţiune din Austria sau Franţa

Tot domeniul schiabil din România este cât o staţiune din Austria. România nu are munţi ca în Franţa, Elveţia, Austria sau Italia şi nici infrastructura de schi din staţiunile străine.

Spre comparaţie, o singură staţiune de schi din Franţa sau Austria are peste 150 de kilometri de pârtie. De exemplu, în staţiunea Risoul din Franţa sunt 180 de kilometri de pârtii şi funcţionează 116 tunuri de zăpadă şi 50 de aparate de instalaţii de transport pe cablu. Un alt domeniu schiabil din Franta, Les 3 Valles, însumează circa 600 de kilometri de pârtii. Mai mult, landul Salzburg din Austria are 22 de regiuni de schi cu 1.700 kilometri de pârtii.

Investiţiile austriece în infrastructura de schi se ridică la sute de milioane de euro. Austriecii au pariat pe piste nocturne, instalaţii de transport pe cablu, zăpadă artifi­cială, pârtii comune cu Elveţia, şcoli atestate de schi, dar şi unităţi de cazare pentru turişti, dotate cu centre spa. În Austria sunt 22.000 de kilometri de pârtie şi aproape 800 de staţiuni montane. Numărul românilor care au călătorit în Austria anul trecut a fost în scădere cu 4,4%, până la 261.000 de persoane, potrivit Oficiului Naţional de Turism al Austriei în România.



4,6 kilometri, cea mai lungă pârtie din ţară, administrată de George Copos

Cea mai lungă pârtie din România are o lungime de 4,6 kilometri şi este amplastă în Poiana Braşov. Este vorba de pârtia Drumul Roşu, administrată de Ana Teleferic, compania controlată de omul de afaceri George Copos.

În această staţiune a investit Copos 11 mil. euro în modernziarea şi dezvoltarea unui centru spa în unul dintre cele trei hoteluri pe care le are la munte. Poiana Braşov este singura staţiune de schi care atrage anual peste 3.000 de turişti englezi şi care a fost votată de către aceştia ca fiind cea mai ieftină destinaţie de schi din lume. Staţiunea montană are o capacitate de cazare de aproape 2.800 de locuri în hoteluri şi pensiuni, cele mai multe fiind clasificate la trei şi patru stele, potrivit datelor din baza de date a Ministerului Turismului.

A doua cea mai lungă pârtie din România este în Vatra Dornei (judeţul Suceava).

Pârtia Dealul Negru are 3 kilometri. Locul trei este ocupat de pârtia Drumul de Vară din Sinaia, cu o lungime de 2,9 kilometri, potrivit datelor de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.


Investiţii de 37,5 mil. euro în infrastructura de schi

Anul acesta Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finanţat 12 proiecte de dezvoltare a infrastructurii turistice: schi, pentru care s-a alocat suma totală de 163,7 milioane de lei (37,5 milioane de euro), în judeţele Bihor, Braşov, Covasna, Hunedoara, Mara­mureş, Prahova, Suceava, Vâlcea.

În cadrul acestor proiecte s-au realizat 22 de pârtii de schi, dintre care 14 pârtii de schi reamenajate şi 8 pârtii de schi noi, 19 instalaţii de producere a zăpezii artificiale, o instalaţie nocturnă, 8 instalaţii de trans­port pe cablu, o trambulină K90, o pârtie de sanie.

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a investit masiv în ultimii ani în dezvoltarea infra­structurii turistice în mai multe domenii schiabile din ţară, mare parte din proiecte vizând staţiunile montane de pe Valea Prahovei, care vor găzdui Ediţia de Iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013", au transmis oficialii MDRT.

Ministerul a transmis că se fac investiţii în infrastructura de schi necesară organizării unei com­petiţii de talie olimpică pentru ca România să reintre în circuitul internaţional al sporturilor de iarnă.