Ce faceţi cu investitorii, că în fiecare lună îşi mai închide porţile câte o fabrică?

Marţi, în vreme ce preşedintele şi liderii USL negociau cu "uşile închise" dacă să modifice sau nu Constituţia pentru noile înţelegeri de la nivelul Uniunii Europene, la 20 de km sud de Bucureşti se pregătea să îşi închidă porţile o investiţie de 55 milioane de euro.

Este vorba de producătorul Tnuva de produse lactate, cu capital israelian, care a decis să închidă fabrica de la Popeşti-Leordeni, unde au avut în momentul de vârf al afacerilor, în 2008, 380 de angajaţi. Acum rămăseseră 165.

2011 se încheie prost din punctul de vedere al investiţiilor. ING şi Nokia la Cluj, Tnuva la Bucureşti. Minus 2.000 de slujbe la Cluj, minus 165 la Bucureşti. A trecut România la faza de investire la cea de "dezinvestire"?

Prin asumarea acordului interguvernamental de Bruxelles de săptămâna trecută, România îşi asumă reguli stricte de deficit bugetar. La fel ca şi cele mai bogate state din zona euro. Problema este însă că acest acord nu vorbeşte şi despre investiţii şi locuri de muncă. Autohtone, străine, cu capital de stat sau privat - investiţii.

Nu are de ales România pe plan extern - trebuie să intre în această platformă europeană a asumării unor ţinte strânse de deficit care să convingă investitorii în titluri de stat că este o investiţie sigură. Dar atenţia sa, atenţia liderilor politici şi a guvernului ar trebui să fie în primul rând în direcţia dezvoltării, a atragerii investitorilor şi a creării de locuri de muncă.

Niciun mesaj privind Tnuva nu a fost însă auzit în aceste zile din partea Ministerului Economiei, a guvernului, a opoziţiei chiar. Hei, ce faceţi cu investitorii, chiar aşa în fiecare lună mai închide porţile câte o fabrică în România? Aşa poate că ar fi trebuit să sune replica opoziţiei, spre exemplu, la asumarea înţelegerii de către preşedinte fără negocieri interne: "Bine, bine, dar ce locuri de muncă şi ce investiţii ne va aduce acest tratat?"

Aceasta de fapt a fost poziţia Marii Britanii, de un pragmatism extrem, este adevărat, dar bazată pe realitate: intermedierea financiară, adică în mare City-ul londonez, reprezintă 10% din PIB-ul Regatului Unit, oferă un milion de locuri de muncă şi aduce 11% din veniturile bugetare. Este într-adevăr o miză.

Intrarea pe teritoriul ţintelor macro, discuţiile nesfârşite despre deficite quasi fiscale, primare, structurale sau de care au mai inventat economiştii ar trebui să fie lăsate de preşedinte la îndemâna profesorilor de finanţe.

Oamenii au nevoie să ştie că sunt locuri de muncă, că pot ajunge mai repede la birou, că se pot îngriji corespunzător în centrele medicale şi că şcoala publică de cartier este destul de bună pentru copilul lor.

Din acest punct de vedere, preşedintele are o înăsprire a tonului la adresa investitorilor care nu este de bun augur. A început cu băncile, acum companiile. Suntem ascultători cu deficitele, dar agresivi la adresa investitorilor. Până la urmă însă cei care pot rezolva deficite tot investitorii sunt.

Se apropie campania electorală şi probabil că fiecare primar sau deputat va scoate în faţă câte drumuri a reparat sau câte gărduleţe la spaţiile verzi a pus.

Ce-ar fi însă ca cel mai bun indicator să fie numărul de locuri de muncă nou creat în oraşul sau circumscripţia sa? "Primăria la raport - câte locuri de muncă au fost create în mandatul dumneavoastră".

Din acest punct de vedere, acest guvern este pe un mare minus. În decembrie 2008 erau 4,73 milioane de salariaţi, în august 2011 mai puţini cu 540.000. Orice acord ar fi, despre deficite mai mari sau mici, despre datorie publică sau unificări monetare, testul final numai şi numai aici se va da.