Directorul executiv al farmaciilor Dona pleacă din companie

Autor: Ioana David 18.12.2011

Răzvan Nidelea, 35 de ani, care preluase funcţia de director executiv al reţelei de farmacii Dona la 1 octombrie 2010, va renunţa la începutul anului viitor la poziţia deţinută.

Nidelea lucrează în cadrul companiei de opt ani, iar prima funcţie a fost cea de director de marketing.

"Am decis să rămân în piaţa farma", a spus Răzvan Nidelea, care nu a dorit să precizeze pentru ce companie va lucra în continuare. La capitolul principale realizări în cadrul Dona, Nidelea a notat atingerea unei cote de piaţă de 5% în 2011, lansarea cardului de fidelitate, lansarea primului site al companiei şi altele.

Cine sunt farmaciile Dona

Farmaciile Dona reprezintă una dintre cele mai extinse reţele din România şi sunt controlate de oamenii de afaceri români Nicu Nistor şi Eugen Banciu (cu câte 50% din titluri fiecare; Banciu mai deţine şi un pachet minoritar la distribuitorul Farmexpert).

Reţeaua a ajuns la 202 farmacii, dar va continua să se extindă şi în 2012. Proiecte de dezvoltare au existat şi în acest an în condiţiile în care în martie existau 170 de farmacii Dona.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, S.I.E.P.C.O.F.A.R., firma care operează farmaciile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 597,4 mil. lei (142 mil. euro).

Cu acest nivel al vânzărilor, Dona s-a aflat în 2010 pe locul 19 în topul celor mai mari 100 de companii controlate de antreprenori români. Topul a fost realizat de ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Principalele reţele de farmacii concurente sunt Sensiblu şi Catena, care încă de la jumătatea anului se apropiau de pragul de 300 de unităţi. Acestea împreună cu Ropharma şi Help Net aveau după primul semestru aproape 1.000 de farmacii, adică în jur de 15% din total.

Şi un nou director general

Această lună a adus şi un nou director general pentru farmaciile Dona, în persoana lui Ovidiu Wencz, 46 de ani. În iunie 2010, Wencz şi-a încheiat colaborarea cu filiala din România a gigantului spaniol Campofrio după aproape nouă ani.

Wencz nu este la primul contact cu industria medicamentelor, în condiţiile în care, înainte de a prelua conducerea Tabco-Campofrio, a deţinut timp de doi ani poziţia de director general al distribuitorului farma Relad, după trei ani în care a făcut parte din echipa de management a companiei ca director comercial.

"În portofoliul profesional, retailul era singurul care îmi lipsea", a spus Wencz.