Fitch amendează şapte bănci mondiale de top, o decizie care afectează două continente

Autor: Vlad Popescu 16.12.2011



Fitch a retrogradat ratingurile a şapte mari grupuri bancare de anvergură mondială - Goldman Sachs, Deutsche Bank, Barclays, Credit Suisse, Bank of America, BNP Paribas şi Citigroup - din cauza "provocărilor tot mai mari" de pe pieţele financiare, transmite Reuters.

Agenţia a coborât ratingurile datoriilor pe termen lung ale Barclays şi Credit Suisse cu două trepte, de la AA- la A.

Calificativele acordate Bank of America şi Goldman Sachs au fost retrogradate cu o treaptă, de la A+ la A.

Ratingurile BNP Paribas şi Deutsche Bank au fost reduse AA- la A+.

Totodată, Fitch a reafirmat ratingurile Societe Generale (A+), UBS (A) şi Morgan Stanley (A).

Dificultăţile cu care se confruntă băncile pe pieţele financiare "rezultă atât din chestiuni economice, cât şi dintr-o serie de schimbări regulatorii", se spune într-un comunicat transmis de Fitch.

Într-un alt anunţ care detaliază retrogradarea Citigroup, Fitch acuză reticenţa autorităţilor faţă de utilizarea banilor publici pentru susţinerea băncilor în timpul unei crize.

Standard & Poor's a retrogradat la finele lunii trecute ratingurile a 15 mari bănci internaţionale, în urma unei revizuiri a metodologiei de evaluare financiară.

Moody's a emis de asemenea recent o serie de retrogradări.

"Decizia este determinată mai mult de temerile legate de economia globală decât de situaţia financiară a Bank of America. Continuăm să menţinem niveluri de lichiditate foarte solide şi să consolidăm capitalul", a declarat Jerry Dubrowski, purtătorul de cuvânt al Bank of America, instituţie ale cărei ratinguri au fost coborâte recent de toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară.