Boc şi Boagiu au inaugurat autostrada Arad-Timişoara. Drumul a fost testat cu o Dacie Duster - VIDEO

Autor: Mediafax 17.12.2011

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat, sâmbătă, autostrada Arad-Timişoara, care are 32 de kilometri, ei testând drumul cu un autoturism Dacia Duster.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Giarmata, judeţul Timiş, pentru a inaugura autostrada Arad-Timişoara. Aici, reprezentanţii consorţiului le-au prezentat celor doi detaliile tehnice ale lucrării.

Premierul a spus că are noroc că în România se mai inaugurează autostrăzi deoarece astfel are şi el ocazia să mai conducă.

"Noroc că mai inaugurăm autostrăzi în România, că mai am şi eu ocazia să conduc, că altfel...", a spus Boc.

După aceea, premierul a urcat la volanul unui autoturism Dacia Duster pe bordul căruia a pus un pahar cu apă, iar pe locul din drepta s-a aşezat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ei plecând către Arad pentru a testa calitatea lucrărilor.

Ajunşi la Arad, Boc a declarat că, de sâmbătă, încă 32 de kilometri de autostradă intră în circulaţie în România.

"Practic, punem în circulaţie tronsonul de autostradă Arad-Timişoara. De astăzi, încă 32 de kilometri de autostradă intră în circulaţie în România. Asta înseamnă pentru noi, cei care de trei ani conducem destinele Guvernului României, să avem 122 de kilometri de autostradă pe care se circulă în România. (...) O felicit în primul rând pe doamna ministru (Anca Boagiu - n.r.) pentru că din nou a dat dovadă de pragmatism şi s-a ţinut de cuvânt. Ştiţi bine că am fost aici, uneori mai supărat, uneori mai puţin supărat pe constructori, dar iată că au reuşit să respecte termenul pe care l-au angajat cu Guvernul. Şi, de astăzi, timişorenii şi arădenii şi toţi cei care intră în ţară au un drum pe care să circule şi să nu mai avem necazuri cu accidente şi alte probleme care sunt cunoscute în această zonă. Este încă o victorie a lui «da, se poate», împotriva negativismului. O victorie a «da, se poate face un lucru temeinic, bun, şi la timp». Se vede faptul că dacă aloci bani mai mulţi pentru infrastructură lucrurile încep să se vadă. Faptele sunt cele care vorbesc, dacă în mandatul vechiului guvern s-au finalizat cinci kilometri de autostradă, deja în aceşti trei ani avem 122 de kilometri de autostradă în circulaţie. În concluzie, faptul că România are cel mai mare procent din PIB alocat investiţiiilor se vede încă o dată", a spus Boc.

Lucrările la autostrada Timişoara - Arad au început în vara anului 2009, iar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, afirma că aceasta ar trebui să fie dată în folosinţă la sfârşitul anului 2011.

Lucrările sunt executate de consorţiul FCC Construccion şi Astaldi.

Autostrada Arad-Timişoata are o lungime de 32,25 de kilometri şi face parte din coridorul IV Pan-european. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 milioane de euro.

Deşi circulaţia a fost deschisă pe acest tronson, lucrările nu sunt finalizate. Anul viitor, până în luna martie vor mai fi executate lucrări care însă nu afectează circulaţia, cum ar fi montarea unor parapeţi, amenajarea unor parcări şi a unor zone pentru staţiile de combustibil.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au făcut public un film în care se prezintă stadiul lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara, cu doar două zile până la deschiderea spre circulaţiei a autostrăzii de 32 de kilometri. Lucrările au fost filmate dintr-un avion de mici dimensiuni miercuri, 15 decembrie. Anca Boagiu, ministrul transporturilor, a deschis spre circulaţie autostrada astăzu, 17 decembrie.