Vaclav Havel, arhitectul revoluţiei de catifea din Cehoslovacia şi cel care a dus ţara spre democraţie, a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani

Autor: Ioana Bojan 18.12.2011

Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a decedat duminică dimineaţă la vârsta de 75 de ani, a anunţat Biroul său, citat de AFP.

Artizan al "Revoluţiei de catifea" anticomuniste din 1989 şi preşedinte al Cehoslovaciei apoi al Cehiei din 1989 până în 2003, el a murit în somn, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sabina Tancevova.

"Soţia sa Dagmar a fost alături de el până în ultimele momente, la fel ca şi o soră din Congregaţia San Carlo Borromeo, care se ocupa de el în ultimul timp", a adăugat Tancevova.

"Vaclav Havel a fost simbolul evenimentelor din 1989, simbolul revenirii ţării noastre la democraţie", a declarat premierul ceh, Petr Necas, ca reacţie la informaţiile privind decesul fostului preşedinte.
O pneumonie tratată în mod necorespunzător în închisoare, la începutul anilor '80, şi un cancer pulmonar i-au creat numeroase probleme de sănătate lui Vaclav Havel. El a petrecut cinci ani în închisorile comuniste înainte de 1989.

Havel, care a fost fumător înrăit, a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În afară de o bronşită cronică, el avea probleme cardiace şi tulburări intestinale.

În 1998, el a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus în ultimă instanţă unei intervenţii chirurgicale în Austria în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace.

În ianuarie 2009 el a petrecut două săptămâni la terapie intensivă la Praga pentru o inflamaţie pulmonară, în timp ce în mai 2010 a fost spitalizat în Statele Unite din cauza unor probleme cardiace.
În ultimele luni, Havel îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în casa sa de la ţară, situată la 150 de kilometri de Praga, după ce a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie, din cauza unei pneumonii grave.

Boala a fost însoţită de diferite complicaţii, precum "pierdere de echilibru, scăderea memoriei şi slăbire", a explicat el recent, într-un interviu.

Sâmbăta trecută, Vaclav Havel s-a întâlnit la Praga cu Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, după care s-a întors la casa sa de la ţară.