De ce o criză bancară în Europa ar trebui să îngrozească întreaga lume

Autor: Bogdan Cojocaru 30.12.2011

Criza datoriilor suverane din Europa riscă să se transforme într-o criză a băncilor, având în vedere expunerile mari pe care marile instituţii de credit le au la statele cu probleme de finanţare, precum Grecia, Italia, Portugalia şi Irlanda.

Criza bancară-financiară din SUA, din perioada 2007-2009, s-a transformat rapid într-o criză economică în întreaga lume. Băncile americane, cu câteva excepţii, au ieşit la finalul crizei chiar mai puternice decât la început, datorită sprijinului masiv primit de la stat. Amploarea efectelor pe care le-ar putea avea înrăutăţirea problemelor băncilor europene ar putea fi cu mult mai mare decât cea a crizei bancare americane, având în vedere că valoarea activelor bancare din UE echivalează cu 55.000 de miliarde de dolari, faţă de 13.000 de miliarde de dolari în SUA. Activele bancare din UE sunt de patru ori mai mari decât cele din SUA, scrie Business Insider.

De asemenea, în SUA băncile au datorii mai mici deoarece sursa principală de finanţare sunt, pentru acestea, creditele de retail. În UE, băncile folosesc mai ales împrumuturi acordate prin intermediul partenerilor de creditare, precum brokerii sau firmele ipotecare (creditare wholesale). Prin astfel de tranzacţii, băncile se împrumută pe termen scurt şi creditează pe termen lung. Procesul fucţionează atât timp cât finanţarea pe termen scurt este accesibilă. Ori tocmai cu această problemă se confruntă băncile europene, care au de zece ori mai multe credite wholesale decât cele americane.

Anul acesta a fost unul foarte dificil pentru bănci, mai ales pentru cele din Europa, în privinţa finanţării, limitată de scăderea accentuată a acţiunilor. Cum au evoluat acţiunile principale lor bănci din SUA şi Europa în 2011:

SUA

Bank of America: -60.38%
Citi: -44.76%
Goldman Sachs: -46.41%
JPMorgan: -23.03%
Morgan Stanley: -45.24%

Europa

RBS: -50%
Barclays: -34.32%
Lloyds: -63.02%
UBS: -29.33%
Deutsche Bank: -28,55%
Crédit Agricole: -56.04%
BNP Paribas: -37.67%
Société Générale: -59.57%