Marş triumfal al exporturilor - plus 55% în doi ani. De ce economia rămâne îngheţată?

Autor: Sorin Pâslaru 03.01.2012

La adăpostul înjumătăţirii deficitului bugetar în 2011, fapt pentru care ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu a fost premiat de către publicaţia britanică The Banker, guvernul administrează o ţară în care businessul local nu dă semnale de dezmorţire.

Este aproape îngheţat sub povara datoriilor la bănci, a taxelor şi contribuţiilor sociale şi atunci se ascunde sub pământ. Ce mai merge merge la gri sau la negru.

În rest, singura zonă la vedere care funcţionează bine, dar care din păcate are prea puţin impact în restul economiei, este sectorul companiilor care lucrează pentru export.

Din cauza poverilor fiscale şi a datoriilor, motorul nu reuşeşte să repornească. Nu din cauza cererii. Nu cererea este problema, ci oferta. Condiţiile de pe piaţă pur şi simplu nu impulsionează suficient oferta. De 20 de ani, România are o problemă de ofertă. În anii '90, nu era valută, nu erau portocale, nu erau televizoare color. Raportul se regla atunci prin devalorizare.

Nici acum nu este suficientă valută. Şi nici nu va fi vreodată suficientă într-o ţară care s-a întors la agricultura feudală cu circa un milion de gospodării şi unde reindustrializarea aproape că s-a terminat înainte de a reîncepe prin investiţii străine.

Lipsa procesării industriale este un decalaj istoric care nu se poate recupera prin doparea cursului valutar.

Crede cineva că poţi să vinzi pepeni şi lapte şi să cumperi BMW-uri? Cât să fie kilogramul şi câte tone să vinzi astfel încât să ai 20.000 euro pentru o maşină?

Dintotdeauna, diferenţa de productivitate s-a plătit prin diferenţa de curs. Pentru că altfel economia este pur şi simplu ameţită de un curs nerealist, aşa cum s-a întâmplat în anii 2005-2008. Este realist pentru o ţară cu deficite de cont curent - care însumează deficitele externe ale statului şi ale sectorului privat - de 12-13% din PIB în anii 2006-2007 şi chiar de 4-5% din PIB în prezent să aibă o devalorizare a monedei locale în opt ani de doar 20%? Adică o devalorizare medie anuală de doar 2,5% pe an? Pentru că în decembrie 2005 euro era 3,6 lei, iar anul 2011 l-a încheiat la 4,31 lei. Un ajutor nesperat pentru toţi cei care au luat credite în euro în 2005, dar un chin pentru exportatori, care au fost nevoiţi să ajusteze costurile interne an de an.

Şi atunci, de unde vine valuta dacă România exportă mai puţin decât importă şi, mai mult şi mai grav, exportă grâu şi importă cozonaci, exportă fier vechi şi importă maşini, exportă mână de lucru necalificată pentru construcţii şi importă chiuvete?

Valuta vine din credite. Per total, sistemul se echilibrează consumând din resursele viitoare. Între decembrie 2005 şi decembrie 2011, datoria externă, publică şi privată, a crescut de la 30 de miliarde de euro la 100 de miliarde de euro. Deci plus 70 mld. euro la datoria externă în ultimii opt ani. Acesta a fost preţul menţinerii cursului leu-euro la cote constante: plus 9 mld. euro pe an la datoria externă din 2005 încoace. Economia se dopează cu credite, iar cea mai mare doză de "drog" a fost nevoită să o ia în ianuarie 2009, prin acordul de împrumut de 20 de miliarde de euro cu FMI, Banca Mondială şi UE.

În 2010 şi 2011, economia românească s-a mişcat numai pe export, într-un efort care ar fi fost invidiat probabil şi de conducerea ţării de dinainte de '89. Consumul a căzut cu aproape 25% din 2009 şi până în 2011, dar exporturile au revenit încă din 2010 la nivelul din 2008. Exporturile României au ajuns la circa 45 de miliarde de euro în 2011, record istoric. Plus 28% în 2010, plus 23% în 2011, aşa după cum arată datele de pe primele 10 luni. Plus 55% în doi ani la exporturi este foarte mult. Exporturile duduie, dar economia locală stă pe loc. Nu au capacitate de tracţiune. De unde poate veni un pic de oxigen în economie în 2012 după efortul uriaş de a majora exporturile cu 55% în doi ani fără niciun fel de ajutor din partea cursului de schimb?

Ajustarea economiei a fost substanţială între 2008, când exporturile au fost de 34 mld. euro la un PIB de 137 mld. euro, deci cu o pondere de 24%, şi 2011, când exporturile sunt estimate că au atins 45 de miliarde de euro la un PIB de 129 de miliarde de euro, adică o pondere de 34%.

Devalorizarea ar fi o gură de oxigen pentru exportatori, confruntaţi cu o eventuală scădere a cererii pe pieţele Uniunii Europene, unde criza datoriilor suverane va întoarce economiile în recesiune, după toate probabilităţile.

Probabil că este timpul unei relaxări a cursului de schimb şi am putea vedea spre sfârşitul acestui an un curs leu/euro de 4,6-4,7 lei. Altfel, cursa datoriilor externe se va relua.