Ungaria primeşte lovitura de graţie de la Fitch înainte de încheierea acordului cu FMI: "junk"

Autor: Mediafax 06.01.2012

Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit, vineri, în scădere calificativul de ţară al Ungariei, de la "BBB-", ultima treaptă în categorioa recomandată pentru investiţii, la "BB+", în categoria "junk".

Fitch este ultima dintre cele mai mari trei agenţii de rating care retrogradaează Ungaria din cauza problemelor în asigurarea finanţării datoriei publice, a crizei din Europa şi a perspectivelor mai slabe de creştere economică. Standard&Poor's şi Moody's au luat deja decizii similare.

Perspectiva ratingului pentru împrumuturi pe termen lung este negativă, se arată într-un comunicat al Fitch.

Calificativul pentru datorii pe termen scurt a fost de asemenea coborât, de la "F3" la "B". Ratingul pentru împrumuturi pe termen lung în monedă locală a fost revizuit de la "BBB" la "BBB-".

"Retrogradarea Ungariei reflectă deteriorarea în continuare a situaţiei fiscale a ţării, a climatului pentru refinanţare externă şi a perspectivelor de creştere economică, datorate parţial politicilor economice neortodoxe ale Ungariei, care subminează încrederea investitorilor şi complică încheierea unui nou acord cu FMI şi UE", a afirmat Matteo Napolitano, director la divizia Fitch pentru ratinguri suverane.

Perspectiva Ungariei rămâne negativă, indicând o probabilitate de peste 50% pentru o nouă retrogradare în următorii doi ani.

Retrogradarea de către Fitch nu este o surpriză, întrucât aliniază ratingul ţării cu evalurările din partea celorlalte două agenţii. Investitorii se orientează în majoritatea cazurilor după cel mai scăzut rating acordat de cele trei mari agenţii active la nivel global.

Liderul grupului parlamentar al Fidesz, János Lázár, a declarat joi, că o astfel de decizie este de aşteptat, în timp ce unii analişti anticipau chiar o retrogradare cu două trepte, potrivit cotidianului ungar Portfolio.