Opinie Eduard Dinu: Ce îmi doresc eu mie, dulce Românie – un an după

Autor: Eduard Dinu 11.01.2012

Exact acum un an, la începutul anului 2011, au văzut lumina tiparului în Ziarul Financiar câteva rânduri cu rol de dorinţă a subsemnatului, ca paşi înainte spre o normalitate îmbrăcată prea des în haina himerei în România zilelor noastre.

Am recitit acele rânduri curios fiind să văd dacă măcar o parte din cele exprimate acolo s-au realizat în 2011. Mi-am dorit în primul rând o economie de piaţă funcţională, a se citi bazată pe concurenţă reală şi nu formală. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat. Ziarul Financiar abundă de opinii legate de comportamentul anormal al sistemului bancar manifestat în transferarea integrală a necompetitivităţii interne a acestuia asupra clientului final, conducerea liderului pieţei carburanţilor din România a recunoscut în sfârşit, probabil epuizând toate celelalte "argumente" uzitate până acum gen influenţa accizelor, că preţurile ridicate de comercializare a benzinei se datorează unui raport cerere-ofertă deosebit de favorabil ofertanţilor, iar Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi record în cursul anului 2011 pentru practici neconcurenţiale în multe sectoare de activitate. Un singur exemplu legat de sistemul bancar: pe prima pagină a Ziarului Financiar banca verde ce a "inovat" cu creditul în franci elveţieni în România acum cîţiva ani face publicitate "creditului de nevoi personale în euro cu o dobândă de 11,42%". Dobânda bonificată de aceeaşi bancă pentru un depozit cu scadenţa la un an de zile tot în euro este 1,55%. Da, aţi citit bine stimaţi cititori, spread-ul este de aproape 8 ORI!!! Sigur mă aştept la o replică a armatei de specialişti din domeniul bancar care, pentru justificarea acestei marje, va invoca riscul de ţară (oricum mai scăzut comparativ cu alte ţări similare ca profil României), influenţa provizioanelor, politica BNR şi factorul meteo. Nu mă aştept ca aceşti specialişti să argumenteze şi oportunitatea unor programe de training desfăşurate la un hotel de patru stele la munte cu departamentul de vânzări care a vândut ultima oară un credit acum vreo 2-3 ani. Costuri care sunt transferate clientului final. Nu mă aştept să argumenteze prin politica iraţională de extindere a reţelei bancare de acum câţiva ani, fiind adesea întâlnite situaţii în care la 5 blocuri de locuit existau tot atâtea agenţii bancare cu costuri specifice de funcţionare. Costuri transferate desigur clientului final. Lăcomia din sistemul bancar este ceva mai mare decât la începutul crizei, e tristul adevăr. Ascuns în explicaţii savante date de şefii operatorilor din sistem. Care anulează toate efectele potenţiale pozitive induse economiei reale prin diminuarea ratei de politică monetară de către banca centrală. Şi exemplele pot continua din păcate, lista e lungă...

O altă dorinţă viza stoparea sau măcar limitarea exportului de profit realizat de către multinaţionalele din România către societăţile-mamă. Vise. Opinia publică s-a concentrat pe sistemul bancar scăpând faptul că formele de concretizare pot fi diverse. Un exemplu şi în acest caz: Zentiva România finanţează Sanofi-Aventis Franţa prin intermediul unui împrumut de cca. 25 de milioane de euro pe care îl tot rostogoleşte de aproape un an de zile la costuri absolut preferenţiale ca să nu le numesc altfel: ROBOR - (minus, sublinierea autorului!) 0,15%. Export de capital în toată regula pe relaţia România-Franţa. Contează cumva faptul că interesul acţionarilor minoritari este afectat direct, precum şi faptul că Zentiva este încă cotată pe bursa de la Bucureşti? Mă îndoiesc...

La capitolul dorinţe împlinite se cuvine a menţiona scăderea semnificativă a inflaţiei în 2011: anul agricol bun a influenţat în bună măsură acest lucru. Probabil că şi ponderea cartofului în coşul zilnic al românului.

Ziarul Financiar a promovat adesea explicit necesitatea implicării active a oamenilor de bună-credinţă, fie ei profesori, medici sau oameni de afaceri în actul politic, considerând că astfel lucrurile se pot mişca mai repede în direcţia dorită. Este adevărat că implicarea socială este redusă în România, apetenţa pentru rolul spectatorului fiind ridicată. Să nu uităm însă că un rol major în încurajarea atitudiniii pasive l-a avut tocmai factorul politic care, printre altele, a anihilat complet mişcarea sindicală, lucru nemaiîntâlnit în alte ţări. Or, tocmai mişcarea sindicală reprezintă un mijloc de echilibrare a raportului de forţe din economia reală, un mod de protecţie împotriva exceselor la care sunt predispuse structurile de tip monopolist caracterizate prin putere ridicată de negociere în raport cu partenerii de afaceri: salariaţi, clienţi etc.

România anului 2011 arată după chipul şi asemănarea clasei politice care o guvernează. Şi pentru că anticipez replica cititorului la fraza anterioară, închei cu un citat din Petre Ţuţea: "În democraţie numai întâmplarea naşte un mare şef".

Eduard Dinu este prof. univ. dr. la Academia de Studii Economice din Bucureşti